money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Criza ocolește produsele media pentru copii: creștere de peste 10%

Publicat la 26.07.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Criza ocolește produsele media pentru copii: creștere de peste 10%

“Din rândul tematicelor se detaşează nişa staţiilor pentru copii. (...) Creşterea estimată a veniturilor nete pe acest segment, faţă de 2008, este de aproximativ 10-12%”, a explicat Mircea Vlad Ionescu, managing partner la Splendid Thematics, ce are în portofoliu postul Jetix.

Segmentul televiziunilor tematice a evoluat în prima jumătate de an mai bine decât cel al staţiilor generaliste, din punctul de vedere al dinamicii veniturilor din publicitate, faţă de perioada similară a anului trecut. Ambele categorii înregistrează scăderi, însă, spun experţii de pe piaţă, rata de scădere a grupului tematicelor este cu aproximativ 10% mai mică decât cea a staţiilor generaliste. “În principiu, o astfel de evoluţie era de aşteptat, staţiile de copii fiind în anii trecuţi subutilizate în raport cu audienţa livrată. Interesant este că ea are loc chiar în contextul crizei economice”, a mai spus Ionescu.

În schimb, Florin Vişenescu, director general al regiei Cable Direct, ce are în portofoliu postul Cartoon Network, nu a fost întru totul de acord cu această teorie. Acesta a spus că nu este întotdeauna valabil că posturile de copii scad mai puţin în această perioadă decât celelalte. De asemenea, potrivit lui Vişenescu, preţurile GRP-urilor de la posturile pentru copii au stagnat în această perioadă, însă televiziunile au un număr redus de clienţi. “Volumul investiţiilor este încă foarte mic”, a declarat oficialul.

Pe de altă parte, şi Maciej Bral, vicepreşedinte şi general manager Disney pentru Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa, spune că toată lumea este afectată de criză. “Prioritatea noastrã rămâne aceeaşi - să livrăm cel mai bun conţinut Disney către toate pieţele, şi mai ales către cea românească, unde intrăm atât de devreme. Iar conţinutul Disney s-a dovedit a fi, până acum, rezistent la orice criză”. Totodatã, Bral nu vede, în acest moment, niciun fel de declin sau plecare de clienţi. “Dimpotrivă, învăţăm cum, când şi ce să facem în vremurile bune şi în cele grele. Şi folosim aceste cunoştinţe şi pentru piaţa românească”, a mai spus acesta.

Nadia Tătaru, directorul general al singurului post de radio pentru copii de la noi, Itsy Bitsy, afirmã că postul a suferit mai ales prin prisma pierderii clienţilor care targetează publicul secundar al postului, respectiv părinţii. “Evident că am suferit şi noi, pentru că anul acesta nu am mai promovat aşa mult produsele pentru părinţi (25-45 de ani), cum ar fi cele de igienă şi auto”, a spus oficialul. Potrivit acesteia, preţul rate card al reclamelor este acelaşi, însă discounturile s-au mărit.

“Estimez că veniturile vor creşte în a doua jumătate a anului, comparativ cu începutul acestui an, dar nu vor fi pe măsura celor din semestrul al doilea al anului trecut”, precizeazã directorul general. Despre clienţii Itsy Bitsy, Nadia Tătaru a spus că Bayer şi Colgate sunt cei care au fost nevoiţi să îngheţe, deocamdată, bugetele.

În schimb, anul acesta, postul de radio a început colaborarea cu ING Asigurări de Viaţă, IKEA, Helpnet şi Apa Nova.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite