Criza politică afectează investiţiile străine
Publicat la 19.04.2007, 06:50:26
Criza politică din ultima vreme a afectat investiţiile străine directe în România, susţin analiştii economici. Banca Naţională a României a anunţat că investiţiile străine au scăzut în ultimele două luni ale acestui an cu 13 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În ultimele două luni ale acestui an, valoarea totală a investiţiilor străine a fost de 870 de milioane de euro. În primele două luni ale anului trecut, capitalul străin atras în economie a fost de un miliard de euro. Analiştii economici au şi o explicaţie.
"Scăderea investiţiilor străine directe constatată de la începutul anului şi până acum se datorează în principal instabilităţii politice. Mai sunt şi alţi factori cum ar fi instabilitatea legislativă dar aceşti factori secundari decurg din primul", a declarat Ionuţ Ancuţescu, redactor şef adjunct revista Money Express.
În 2006, investiţiile străine au atins valoarea record de peste 9 miliarde de euro. Potrivit raportului anual al Agenţiei Române Pentru Investiţii Străine, valoarea este cu 70% mai mare decât cea înregistrată în anul 2005.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
