Ea este atât de redusă încât, pornind de la aceleaşi informaţii, specialişti la fel de bine pregătiţi pot obţine prognoze contradictorii. Aceştia sunt de regulă timizi în faţa economiei, pe care niciodată nu o stăpânesc şi rar o înţeleg, şi îşi modifică politicileCeea ce îi încurcă foarte mult pe politicieni. în funcţie de prognozele nesigure ale economiştilor.
Aşa se explică, de exemplu, de ce preşedintele Băsescu făcea coaliţie cu PSD astă iarnă, convins că nu o să fie nici o criză în România, se lupta pentru împrumutul cu FMI în primăvară, când a aflat că totuşi criză va fi, s-a pregătit politic, la începutul verii, pentru o criză devastatoare, iar pentru toamnă îşi pune la baza campaniei electorale ieşirea din criză încă din trimestrul al IV-lea al acestui an. Ceilalţi candidaţi la alegerile din toamnă şi-au construit şi ei proiectele politice pornind tot de la prognoze despre evoluţia crizei. Nu aveau de ales căci, în ciuda numeroaselor scandale politice, prioritatea priorităţilor în agenda publică a electoratului nu este nici turismul, nici comerţul cu armament, nici pensia de 1700 de euro, ci criza.
Diferenţele dintre susţinerile electorale pe care le au în acest moment depind, dovedeşte cercetarea sociologică, de diferenţele de credibilitate ale răspunsurilor referitoare la problematica crizei. Iar aceste diferenţe sunt mici. Cele două mari tabere care se luptă cu şanse de câştig pentru preşedinţia ţării (PD-L şi PSD) se zbat într-o dublă egalitate. Pe de o parte, sunt egal respinse de o majoritate a electoratului, căci, împreună, nu adună decât 40% din voturile cetăţenilor. Pe de altă parte, fiecare dintre ele contează pe 31-33% din voturile celor ce se vor prezenta la urne în toamnă. Şi amândouă ştiu că cine va rupe echilibrul în favoarea sa, va câştiga puterea pentru următorii 5 sau 8 ani. Doar că nu ştiu cum să o facă.
Cauza principală a acestei egalităţi nu se află în societate – grupuri sociale egale ca mărime, dar cu interese sociale şi economice contradictorii – ci în politică. Ambele tabere folosesc, în raport cu criza economică, aceeaşi strategie. Candidaţii se străduiesc din răsputeri să „călărească valul crizei” cu aceleaşi mijloace şi, mai ales, cu aceeaşi convingere a neputinţei lor în faţa crizei. Atât PD-L cât şi PSD consideră criza un fel de cataclism natural asupra căruia nu au nici o putere şi în faţa efectelor căruia trebuie să se încline. La originea acestei atitudini este convingerea fermă că economia este un spaţiu interzis, asupra căruia politica nu are nici o putere. Greu de imaginat o viziune mai greşită şi despre politică, şi despre economie. Căci economia este făcută de oameni, iar oamenii sunt supuşi politicii. Iar ceea ce cer oamenii politicii, mai ales în timp de criză, este luarea în stăpânire a economiei. De către oameni, prin intermediul politicii.
