money.ro
Actualitatemoney.ro

Criza şi stocurile mari prăbuşesc piaţa foto-video cu 50%

Publicat la 15.07.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Criza şi stocurile mari prăbuşesc piaţa foto-video cu 50%

Astfel, piaţa de camere foto digitale a ajuns în primul semestru la un volum de aproximativ 110.000 de unităţi vândute, potrivit jucătorilor, prognoza acestora pentru întreg anul ridicându-se la 210.000-215.000 de unităţi, în scădere cu 38-40%.

“În prima jumătate a anului a crescut cererea pe segmentul «amatorilor pasionaţi de fotografie», care au trecut de la o cameră digitală value către segmentul semiprofesional. Deci cei care sunt deja la o a doua sau chiar a treia cameră foto”, a declarat pentru Business Standard Dragoş Salamac, team leader BenQ pentru România.

Prima parte a anului a adus însă o scădere semnificativă a preţurilor. În opinia lui Daniel Ion, Fujifilm product manager, situaţia economică dificilă a generat o migrare puternică a consumatorilor către modele entry din gamă, în general sub 80 de euro la preţul de raft. Per total însă, preţul mediu al unei camere foto a fost în S1 de circa 120 de euro. Perioada iunie-august generează cele mai mari vânzări pentru furnizorii de camere foto, aceştia înregistrând volume chiar şi de trei-patru ori mai mari, comparativ cu o altă lună din afara acestui interval.

Pe segmentul camerelor video, furnizorii estimează o piaţă de 15.000 de unităţi în S1, refuzând să facă estimări tot anul. “Piaţa a coborât la jumătate faţă de anul trecut. În acest an, piaţa înseamnă aproape în exclusivitate camere cu hard disk sau carduri de memorie, la care preţurile sunt ceva mai ridicate decât la camerele cu tehnologie depăşită vândute în 2008”, a declarat Bogdan Pasat, directorul de vânzări al JVC România.

Pentru restul anului, jucătorii spun că aceste produse se regăsesc tot mai puţin în listele de cumpărături, nefiind produse de strictă necesitate.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite