"În următoarele 2-3 luni mă aştept ca luptele politice să se intensifice, dar nu cred că vor afecta macroeconomia. Există însă riscuri ca acestea să pună în pericol stabilitatea economiei, în cazul în care se vor duce pe partea fiscală", a spus Croitoru.
El a menţionat că, în opinia sa, economia României este stabilă din punctul de vedere al ratei de schimb, al ajustării deficitului de cont curent şi al tendinţei dezinflaţioniste, iar în ceea ce priveşte creşterea ratei şomajului, oficialul a precizat că, în continuare, şomajul este mai redus în comparaţie cu alte ţări dn regiune.
Cu toate acestea, Croitoru a mai spus că, până în prezent, "clasa politică s-a dovedit devotată implementării acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), înţelegând că instabilitatea ar duce la deprecierea semnificativă a leului".
Pe de altă parte, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR) a mai spus că 2010 şi 2011 vor reprezenta "o oportunitate bună ca guvernul să implementeze măsuri dure", menţionând în acest sens legea salarizării, legea pensiilor sau legea răspunderii ministeriale.

