"Acţionarii societăţilor de asigurări au dovedit că vor să susţină business-ul pe care îl au pe piaţa românească de asigurări prin majorările de capital efectuate în 2008 de circa 1 miliard de lei, dar şi prin cele realizate în 2009, de peste 300 milioane lei", a menţionat Toncescu.
Companiile de pe piaţa românească de asigurări au înregistrat anul trecut prime brute subscrise de 8,78 miliarde lei (2,38 miliarde euro), în creştere cu 22,4% faţă de 2007, în timp ce daunele pe segmentul auto au sporit cu 47%.
În primul trimestru al acestui an, primele brute subscrise pe piaţa românească a asigurărilor au însumat 2,42 miliarde lei, în creştere cu 1,46% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, în condiţiile în care avansul asigurărilor generale a compensat scăderea de pe segmentul de asigurări de viaţă.
Sursa: NewsIn


