Ministrul Justiţiei i-a trimis ieri, preşedintelui Băsescu argumentaţia pentru nominalizarea lui Ioan Irimie şi Tiberiu Niţu, în ciuda avizului negativ pentru cei doi, dat de CSM.
Mona Pivniceru a susţinut în analiza trimisă şefului statului că membrii secţiei de procurori de la CSM au fost vădit puşi să-i încurce pe cei doi candidaţi la şefia DNA, respectiv a Parchetului general. Aşa că Pivniceru îi cere preşedintelui Traian Băsescu să semneze numirile celor doi procurori, pentru că avizul CSM este oricum unul consultativ.
Consiliul a reacţionat şi susţine că audierile au fost făcute în baza unei metodologii stabilite de ani de zile, iar evaluarea făcută de ministerul Justiţiei nu face parte din această procedură. Mai mult, CSM susţine că selecţia şi toată procedura pentru nominalizarea celor doi candidaţi nu a fost total transparentă şi trebuie refăcută.
Concret, CSM vrea ca propunerile pentru DNA şi Ministerul Public să fie iniţiate de Consiliu, nu de ministrul Justiţiei.
Indiferent de la cine ar veni propunerile, şeful statului este cel care decide dacă îi numeşte pe candidaţii nominalizaţi în funcţiile respective.
Citeşte acuzaţia Ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru: Unii membri CSM au acţionat neprofesionist la interviul lui Niţu şi Irimie


