Rezultatele sondajului CSOP publicat joi indică pentru România o scădere a opiniei favorabile asupra energiei nucleare. Dacă înainte de evenimentele din Japonia persoanele intervievate apreciau pozitiv acest tip de energie în proporţie de 52%, după scurgerile de la Fukushima ponderea persoanelor intervievate care apreciază pozitiv energia nucleară a scăzut la 41%. Astfel, rezultatele cercetării includ România în categoria ţărilor în care opinia majoritară în favoarea energiei nucleare s-a transformat în minoritate, alături de state ca Japonia, Canada, Olanda, Arabia Saudită, Tunisia.
Pe de altă parte, sondajul indică un optimism sporit al românilor cu privire la capacitatea de redresare a Japoniei. Dacă ponderea pesimiştilor se cifrează la 27%, părerile optimiste sumarizează 71% (56% din români cred că Japonia îşi va reveni rapid, iar 15% cred că Japonia va reveni chiar mai puternică).





