”Care e justificarea acestui individ? (…) Ne creionează povestea curviei celor două fete. Ce spune e că ele au venit, de bună voie, ca să facă sex cu mine, aşa cum mă vedeţi – şi aici, când au ajuns, nu ne-am înţeles din preţ, m-am supărat, a fost o ceartă şi am dat cam tare în ele. Cine le mai face curve pe fetele astea moarte? Poliţaii, ăla cu Luiza – ce i-a spus mamei? ”Lasă, cucoană, că e plecată cu Făt-frumos”. S-a spus acum câte ore au trecut până a intervenit poliţia. 19? Nu! Au trecut mai bine de trei luni până când a intervenit poliţia, pentru ca dacă în primul caz ar fi intervenit, nu s-ar fi întâmplat ăsta de acum. E vorba, deci, de 3 luni în care i-a durut fix în pix pe toţi. (…) Îţi dispare o fiinţă omenească şi tu ce faci? Zici că e cu Făt-frumos – o faci, cu alte cuvinte, curvă! (…) Asta e comun între criminal şi domnii poliţişti”.

 

Întrebat care crede că este cauza atitudinii celor aflaţi în funcţii publice în cazul intervenţiei de la Caracal, precum şi a atitudinii mai generale faţă de cetăţeni, jurnalistul a spus:

 

”Asta vine din aer, din aerul pompat în societatea asta ani şi ani de zile, pompat de sus în jos. (…) Cine este şeful domnului Buda? Şeful domnului Buda este ministrul de interne, adică partidul. Domnul Moga acesta înseamnă partidul – şeful tuturor inşilor care s-au afirmat de la poliţie, procuratură, STS şi aşa mai departe nu este cetăţeanul român. Asta e problema fundamentală a tot ce vedem aici”.