Cu aproape o oră înainte de închidere, bursa se menţine cu aprecieri importante
Publicat la 28.10.2008, 14:55:18
Şedinţa de azi s-a caracterizat printr-o volatilitate ridicată, piaţa trecând de la o extremă la alta. De la creşteri de 3-4% în deschidere, indicii aveau după prima oră deprecieri ce ajungeau la patru procente pe sif-uri. Titlurile SIF Transilvania au ţinut în jos indicele BET FI, toată şedinţa. Acţiunile au avut o evoluţie puternic negativă, pe un volum ridicat.
La ora 15.00, se transferaseră peste 13 milioane de acţiuni SIF3. Evoluţia pozitivă de pe bursele externe s-a resimţit pe piaţa bucureşteană abia în partea a doua a zilei. Bursa a avut o creştere spectaculoasă, după ora 13.00, când indicii au urcat semnificativ cu peste 7 şi aproape 11% pe sectorul energetic, în condiţiile în care nu erau ordine la vânzare.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
