“Deşi în februarie şi martie preţurile garsonierelor dădeau semne de creştere, preţul mediu pentru acestea se reîntoarce la situaţia de început de an 2011, scăzând sub nivelul lunii ianuarie”, se arată în analiză.
Astfel, în aprilie, proprietarii au solicitat un preţ mediu de vânzare de 37.317 euro, cu 13% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 50% mai puţin faţă de aprilie 2008.
Pentru apartamentele cu două camere, preţul mediu continuă să scadă în acelaşi ritm şi a ajuns la o valoare medie de 57.900 euro. Faţă de luna martie, scăderea este de 2%, iar faţă de aprilie 2008, se observă o scădere tot de 50%, la fel ca şi în cazul garsonierelor.
Pretul mediu de strigare pentru apartamentele cu trei camere rămane constant faţă de martie, la o valoare de 81.400 euro, dar cu 11% mai puţin faţă de aprilie 2010 şi cu 47% mai puţin faţă de aprilie 2008.
“Datorită valorilor mari ale preţurilor şi al numărului mic de oferte pentru locuinţele cu patru camere, fluctuaţiile observate aici sunt mai puternice”, se mai arată în raprot.
Astfel, proprietarii au cerut în aprilie un preţ mediu cu 4% mai mare faţă de martie, ajungând la 105.000 euro. Comparativ cu aprilie 2010 şi aprilie 2008, preţul solicitat este mai mic cu 9%, respectiv 43%.
De asemenea, luna trecută, în Bucureşti au fost scoase la vânzare peste 1.800 de apartamente, cele mai multe cu 2 camere (733 de unităţi), urmate de apartamente cu 3 camere (573 unităţi), garsoniere (377 unităţi) şi apartamente cu 4 camere (160 unităţi).



