Cu cat isi vinde un cabinet medical lista de pacienti
Publicat la 20.04.2015, 03:41:24
În încercarea de a intra „pe piaţă“ a unora şi dorinţa de a face un ban în plus a celorlalţi, medicii de familie ajung să tranzacţioneze listele cu pacienţi. Grav este faptul că, uneori, nu se vinde întreaga afacere (un cabinet cu tot cu liste), ci doar CNP-uri, iar pacienţii află că au fost predaţi altui medic abia când merg la consultaţie.
C.M. are 24 de ani, iar de-a lungul timpului nu a intrat în cabinetul medicului său de familie decât de câteva ori. De curând, la un an de la ultima vizită făcută acestuia, odată primită în cabinet a aflat că acum aparţine de alt medic de familie.
Citiți mai multe pe zf.ro.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Sănătate
Dr. Bogdan-Dimitrie Niculae lansează primul manual dedicat complicațiilor procedurilor estetice: „În dermatologia corectivă, frumusețea nu poate fi separată de siguranță!

Sănătate
Prevenția, pe primul loc. Controale cardiovasculare regulate pentru europeni, de la tensiune la colesterol

Sănătate
Europa are nevoie de un milion de medici și asistente în următorii ani. AI nu va putea înlocui personalul sanitar

Sănătate
Tratamentul în străinătate ar putea deveni mai accesibil pentru români. Ce pregătește Europa
![[P] Aleze absorbante pentru incontinență: cum alegi produsul potrivit pentru un confort real](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1787897449276-4kv5shig3ns.jpg&w=1920&q=75)
Sănătate
