În cazul garsonierelor, preţurile medii finale de vânzare au scăzut cu 8,89% față de preţurile medii iniţiale, diferenţa de preţ fiind de 4.324 euro. Cea mai mare scădere, de 30.000 euro a fost observată în cazul unei garsoniere de 34 mp din zona Tineretului, al cărei preţ iniţial a fost de 85.000 de euro. În final, proprietarul a vândut garsoniera în ianuarie 2010 la un preţ de 55.000 euro.
Pe segmentul apartamentelor cu două camere s-a înregistrat o scădere a preţului mediu final de vânzare față de preţul mediu iniţial de 7,60%, mai precis de 5.898 euro. O reducere de preţ impresionantă a făcut-o un proprietar care iniţial cerea pentru un apartament cu două camere confort 2 de 37 de mp Sala Palatului 115.000 de euro în 2008. În ianuarie 2010, preţul a fost modificat la 50.000 de euro.
În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor în cazul apartamentelor cu trei camere, tariful mediu iniţial de vânzare a fost de 116.242 Euro, cu 6,57% mai mare decât preţul mediu final de 109.750 Euro. O reducere de 60% a efectuat-o proprietarul unui apartament din Cotroceni cu o suprafaţă de 80 mp. Dacă iniţial acesta cerea 155.000 euro, în septembrie 2009 preţul a fost modificat pentru ultima oară la 95.000 euro, pe care a reuşit să îl vândă în ianuarie 2010.
Preţurile apartamentelor cu patru camere au cunoscut modificări de preţuri mai mari, diferența între preţul mediu iniţial şi preţul mediu final fiind de 7,28%. Un proprietar a fost nevoit să renunţe la preţul iniţial de 130.000 de euro pe care îl cerea pentru o locuinţă cu o suprafaţă de 93 de mp din Colentina. În noiembrie 2009, preţul a fost modificat la 80.000 euro. „În urma acestei modificări de preţ imobilul s-a vândut în martie 2010”, se mai arată în analiză.
Cei care au lăsat cel mai mult din preţ sunt proprietarii de case. Astfel, diferenţa de preţ este de 18,06%. Preţul unei case cu şase camere din Pipera a scăzut cu peste 40% de la preţul iniţial de 510.000 euro. Ultima modificare a preţului a fost înregistrată în septembrie 2009, urmând ca în februarie 2010 imobilul să fie vândut la preţul de 290.000 euro.
Cu cât sunt dispuşi proprietarii să mai lase din preţurile apartamentelor vechi
Publicat la 07.06.2010, 09:09:02
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
