Dragoş Dehelean, managing partner al Selenis, agenţie de consultanţă în comunicare şi unul dintre clienţii Planorama, a plătit încă de acum doi ani circa 94.000 de euro pentru un apartament de trei camere, în posesia căruia ar fi trebuit să intre în iunie 2007. Acesta spune că
şi-a pierdut speranţa că şi-ar putea recupera integral suma plătită până acum celor de la Euro Habitat. “Oricum ar fi, nu cred că o să primesc înapoi vreun ban din cei pe care i-am achitat deja. Sper, dar nu cred. În situaţia ideală, ar trebui să-mi recuperez măcar 70.000 de euro, însă nici de ei nu sunt sigur”, a povestit Dehelean pentru Business Standard. În ceea ce priveşte despăgubirile pe motiv de amânare a termenului de finalizare, conform clauzei numărul 6 din contractul încheiat între Euro Habitat şi Dragoş Dehelean, cumpărătorul are dreptul de a “percepe penalităţi de 0,02% pe zi de întârziere, calculate la preţul proprietăţii, cu condiţia ca acest cuantum al penalităţilor să nu depăşească 10% din valoarea proprietăţii”. Managerul de la Selenis este extrem de dezamăgit şi intenţionează să ducă lucrurile mai departe, în instanţă, sperând că din cei 94.000 de euro achitaţi va recupera totuşi “ceva”. “Contractul este unul dezavantajos pentru cumpărător. Nici despăgubiri nu pot să cer decât de maximum 10%. Însă voi merge la tribunal şi voi cere falimentul companiei, alături de alţi clienţi înşelaţi. Şi, după ce mă voi consulta cu avocatul meu, voi cere şi depăgubiri morale”, a mai spus Dehelean.
În replică, Arie Bercovich, director general Danya Cebus (constructorul Planorama), a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la prejudiciile aduse de către dezvoltator atât clienţilor, cât şi propriei companii. “Problemele mele sunt cu dezvoltatorul şi cu ei trebuie să le rezolvăm într-un fel”, a declarat Bercovich. Pe platforma Planorama au lucrat chiar şi 400 de muncitori în anii trecuţi. Directorul Danya Cebus a mai spus însă că şi-a făcut treaba şi că problemele au apărut la dezvoltator, pentru că nu a reuşit să finalizeze racordarea apartamentelor la reţeaua de utilităţi. Reprezentanţii Euro Habitat nu au putut fi contactaţi. Planorama ar fi trebuit să finalizeze până acum 1.100 de apartamente, în patru blocuri din zona Doamna Ghica din Bucureşti, însă nicio locuinţă nu a fost terminată. Primul bloc, T3, ar fi trebuit dat în folosinţă încă de la jumătatea anului 2007. Clienţii sunt nemulţumiţi pentru că, după mai bine de doi ani de când au plătit pentru locuinţele lor, încă nu au intrat în posesia acestora. Cei mai mulţi dintre ei au apelat sau vor apela la instanţă, încercând să recupereze măcar o parte din banii achitaţi deja.
Potrivit ultimelor date făcute publice de către dezvoltator, 1.050 de apartamente din cadrul ansamblului au fost vândute. Astfel, numai fondul norvegian de investiţii Romania Investment deţine acum 280 de unităţi, adică un turn întreg. Construcţiile au fost întârziate şi de schimbarea antreprenorului general, turcii de la Yapitek au fost înlocuiþi de Danya Cebus. Fondurile necesare dezvoltării proiectului se ridică la circa 60 mil. euro. Complexul Planorama reprezintă prima investiţie a israelienilor de la Euro Habitat la nivel local. Israelienii şi-au amânat planurile pentru cel de-al doilea proiect, denumit Planorama II, ce urma să fie construit în zona lacului Plumbuita din Colentina.
Cu ce se mai pot alege “păgubiţii” de la Planorama?
Publicat la 09.08.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
