Cu sau fără Băsescu la Cotroceni, suntem fără scăpare ca popor

Altceva mi-a schimbat drastic opinia: mi-am dat seama că, de fapt, noi nu prea mergem înainte. Nu neapărat din perspectiva economică; din inerţie, măcar, am crescut şi noi. Să privim puţin spre trecut. În cartea „România şi Europa – Acumularea decalajelor economice (1500-2010)", profesorul de istorie Bogdan Murgescu spune că perioada interbelică nu a fost deloc o vârstă de aur din perspectiva elitelor politice şi economice. Iată ce afirma economistul şi omul politic Mihail Manoilescu despre contemporanii săi din perioada interbelică (citat în cartea profesorului Murgescu):

 

„Eu cred că dacă România ar ajunge într-o zi printr-o minune să se cureţe de toate păcatele şi scăderile clasei ei politice conducătoare şi dacă s-ar dezbăra, ca prin farmec, de egoism, de intrigă, de corupţie, de incompetenţă şi de dispreţul pentru mase, totuşi, chiar şi atunci, ţara tot n-ar putea merge bine dacă oamenii noştri politici nu s-ar lepăda şi de neseriozitate! Să numeşti în posturile publice cele mai grele prietenii de masă; să avansezi funcţionari incorecţi pentru că au intervenit în favoarea lor doamne irezistibile; să împarţi fondurile publice la ziariştii care te adulează; să treci în Parlament legi alcătuite de funcţionarii tăi şi pe care tu nici măcar nu le-ai citit; să periclitezi, pentru o glumă bună urmată de aplauze, un interes de stat; să vii în fruntea unui departament atunci când nimic nu te cheamă acolo ca să primeşti audienţe prelungite cu o notă galantă; să accepţi la inspecţiile făcute în ţară ca subalternii să-ţi aranjeze mese ce încep ca un banchet oficial şi sfârşesc ca un chef de mahala, iată atâtea şi atâtea forme de neseriozitate care pot părea anodine, dar care, în realitate, sapă în chip nevăzut prestigiul conducătorilor faţă de mulţimea ce vede şi înţelege totdeauna mai mult decât îngăduie distanţa la care e ţinută."

 

Aproape că nu mai avem nevoie de alte cuvinte. Nu înţelegem toate trimiterile istorice, dar criticile aduse de Manoilescu politicienilor români de pe-atunci rămân în picioare: decidenţii din zilele noastre sunt vinovaţi de aceleaşi păcate (poate de unele şi mai grave). De neseriozitate, ce să mai zic?! S-ar spune că materia genetică şi fibra morală din care sunt construiţi cei care ne conduc a rămas neschimbată. De fapt, aşa suntem noi, românii, nu doar cei care ne conduc. Fiindcă, nu-i aşa, cei care ne conduc vin din rândul nostru.

 

Ne recunoaştem, oare, dacă ne privim în oglindă îmbrăcaţi în haine de epocă, ascultând Jean Moscopol? Suntem la fel de găunoşi. Niciodată nu am fost şi nici nu vom fi altceva. Să ne luăm gândul că vom trăi vreodată ca germanii sau ca nordicii, fiindcă nu suntem ca ei. Pur şi simplu suntem construiţi altfel decât ei. Suntem fără scăpare ca popor. Punct.

 

Închei parafrazându-l pe un prieten care emigrează în Marea Britanie în câteva zile, descumpănit de lipsa oportunităţilor din România: „Ca să trăieşti în ţara asta, trebuie să fii cât se poate de individualist şi să ridici ziduri cât mai înalte între tine şi ceilalţi. Drumuri private, arme pentru protecţie şi ziduri cât mai înalte."