Cum ajunge România să fie condamnată la CEDO. Povestea a doi bancheri

De altfel, ţara noastră ocupă locul al treilea pe lista cu cele mai multe plângeri adresate CEDO, reprezentând 10% din totalul de 100 de mii de sesizări, înaintea noastră în clasament fiind numai Rusia şi Turcia.

Un exemplu elocvent al faptului că Inspecţia Judiciară nu îşi poate desfăşura aşa cum ar trebui activitatea este cazul Drăgătoniu-Pidhorni, un director de bancă şi un contabil-şef care au reuşit să convingă CEDO că sunt nevinovaţi de abia după 13 ani, răstimp în care au fost arestaţi, anchetaţi şi condamnaţi de instanţele interne.

Timp de 13 ani, cei doi au fost împiedicaţi să îşi exercite meseria pentru că aveau cazier. Niciun magistrat nu a fost verificat sau sancţionat în acest caz, acesta fiind doar unul din cele 818 dosare în care România a fost condamnată la CEDO din 1994 până în prezent. Nicolae Drăgătoniu şi Ioan Militaru ­Pidhorni erau, în 1994, contabil-şef, respectiv director la Banca Banckoop, sucursala Timişoara. În ianuarie 1995, Drăgătoniu şi Pidhorni au fost arestaţi mai multe luni pentru luare de mită. Procurorii au susţinut că cei doi primiseră ca mită, în anul 1991, câte o maşină, de la o persoană pentru care ar fi eliberat două scrisori de garanţie bancară, deşi aceasta nu dispunea de acoperirea bancară necesară.

Drăgătoniu şi Pidhorni au fost condamnaţi de Tribunalul Timiş şi Curtea de Apel Timişoara la un an şi o lună de închisoare pentru luare de mită şi alte infracţiuni, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat, în parte, deciziile instanţelor inferioare. Cei doi s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, susţinând că au fost anchetaţi şi condamnaţi abuziv, pentru o infracţiune care nu exista la momentul începerii anchetei penale.

De abia în 2007, judecătorii CEDO au ajuns la concluzia că instanţele din România au interpretat şi aplicat extensiv legea, încălcând drepturile celor doi.

Dreptul la muncă, negat timp de 13 ani!

Curtea a admis că, la data pronunţării deciziilor de condamnare, legea penală internă în vigoare nu se putea aplica în cazul lui Drăgătoniu şi Pidhorni. “Era greu, ba chiar imposibil pentru reclamanţi să ştie că în momentul în care le-au comis, acţiunile lor puteau antrena o sancţiune penală”, se arată în decizia CEDO. Concluzia a 13 ani de anchete, arestări şi condamnări: faptele nu erau infracţiuni! Avocatul Lucian Bercea, cel care i-a reprezentat în faţa CEDO, ne-a declarat că, după decizia Curţii Europene, “în 2007, a fost făcută o cerere de revizuire, admisă în 2008, ambii clienţi au fost achitaţi pentru infracţiunea pentru care fuseseră condamnaţi”. Cât priveşte carierele celor doi, avocatul Lucian Bercea ne-a precizat: “Carierele domniilor lor au avut puternic de suferit, dacă nu au fost chiar compromise şi, timp de 13 ani, nu au avut posibilitatea să îşi exercite profesiile, nici măcar pe cele adiacente pregătirii lor. În 2001, au fost din nou arestaţi, pentru executarea ultimei părţi a pedepsei, iar de la finalul lui 2001, când au fost eliberaţi, până în 2008, când au fost achitaţi, nu au putut să profeseze în domeniile în care au fost pregătiţi, pentru că aveau cazier judiciar”.

Inspecţia Judiciară, sufocată de plângeri

În acest caz, Inspecţia Judiciară, care a activat până în 2005 la Ministerul Justiţiei, fiind ulterior trecută în subordinea Consiliului Superior al Magistraturii, ar fi trebuit să se sesizeze şi să verifice dacă vreunul dintre magistraţii implicaţi în cauză au acţionat cu rea-credinţă, gravă neglijenţă sau dacă au comis o abatere disciplinară şi să dispună sancţionarea acestuia.

Pedepsirea definitivă a magistratului cu excluderea din sistem dădea dreptul părţii nedreptăţite să ceară în instanţă revizuirea dosarului şi să evite, în acest fel, o procedură la CEDO. Cei care sunt îndrituiţi să facă verificarea magistraţilor în astfel de cazuri, adică Inspecţia Judiciară a CSM, sunt puţini, copleşiţi de sesizările cetăţenilor şi nu au fonduri. Departamentul are numai 44 de inspectori, în condiţiile în care anul trecut au avut de soluţionat 6.000 de sesizări şi de verificat peste 130 de instanţe şi parchete.

Inspectorii au un singur autoturism destinat deplasărilor în ţară pentru verificări. Pentru comunicarea la distanţă, aceştia beneficiază de un abonament telefonic în valoare de şapte euro pe lună.

Peste 12 mil. euro într-un an, pe condamnări CEDO

În timp ce pentru Inspecţia Judiciară nu se găsesc bani nici măcar pentru un sediu, România este condamnată la CEDO pe bandă rulantă, ocupând locul al treilea în topul celor mai reclamate state, fiind depăşită numai de Rusia şi de Turcia. Conform datelor remise de agentul guvernamental al României la CEDO, la 1 februarie 2009, pe rolul Curţii se aflau aproximativ 102.700 de plângeri, din care plângerile care privesc România însumează un procentaj de 10% din total, plângerile împotriva Rusiei - 27,8% şi cele contra Turciei - 11,2%.
În 2007, ţara noastră a fost condamnată la plata a 7.704.000 de euro, iar în 2009, la 12 milioane de euro.