Cel mai bun scenariu în care România ar fi putut recupera din decalajele economice față de UE ar fi fost politica inflaționistă la nivelul zonei euro însoțită de prudență monetară și bugetară. Șefii de state ai Uniunii au hotărât altceva, iar poziția României – în interiorul sau în afara noului pact – nu poate schimba lucrurile cu absolut nimic. O politică monetar-fiscală relaxată doar în România ar distruge și bruma de economie coagulată în ultimii zece ani. În continuare, bugetul echilibrat este util României, care altfel riscă să recupereze cel mult “decalajul” față de Grecia. Teoretic, un mecanism extern de supraveghere bugetară ne ajută să ne urmărim mai ușor propriile ținte. Practic, însă, detaliile pot face diferența dintre succes și catastrofă.
Așa-numita “balanță structurală” este o țintă simplă și clară, care înseamnă că cheltuielile dintr-un an nu pot depăși veniturile anului anterior. Astfel, în anii de creștere, bugetele vor avea practic excedent, iar în recesiune se poate intra temporar pe deficit. Oficialii UE au încercat să se arate de-a dreptul flexibili atunci când au admis și o marjă de 0,5% a deficitului.
