Cum arată camera de hotel de 15.000 de dolari pe noapte. Are 455 de metri pătraţi
Publicat la 15.07.2018, 12:23:33
În schimbul acestor bani, oaspeţii au parte de confort, o privelişte de vis şi multă intimitate. Aceasta este “bijuteria” hotelului Boston Harbor: un apartament luxos, cu o suprafaţă de 455 de metri pătraţi, ce poate fi văzut în videoul de pe stirileprotv.ro.
Un candelabru impresionant tronează pe tavanul înalt din living. Şi, la o apăsare de buton, draperiile lasă la vedere privelişti uluitoare cu portul. Managerul hotelului recunoaşte că noul apartament de lux a fost creat la solicitarea clientilor mai pretentiosi.
“Cel mai mare apartament al nostru, care e foarte frumos, şi care există încă, nu mai era suficient pentru unii dintre oaspeţii noştri”, spune managerul.
Ca să le facă pe plac, conducerea hotelului a decis să transforme o zonă de recepţie într-un apartament sumptuos, dotat cu o bucătărie complet echipată şi cu un bar bine alimentat... Consumaţia e inclusă în preţul de cazare. Dacă bei un pahar sau goleşti sticla e acelaşi lucru.
Clienţii au la dispoziţie şi un lift privat, care duce la o ieşire privată, perfecta pentru oamenii faimoşi care vor să nu fie zăriţi de paparazzi. Dacă două dormitoare nu sunt de ajuns, apartamentul oferă opţiunea unor camere adiacente, care pot fi închiriate cu o mie de dolari pe noapte fiecare.”
Preţul urias, de 15 mii de dolari pe noapte, e fix. Nu variaza nici în funcţie de sezon, nici in functie de zilele săptămânii. Nu vor fi reduceri, dar nimeni din conducerea hotelului nu are emoţii că apartamentul va sta gol. Din contră, aşteptările sunt ca oaspeţii să petreacă acolo între trei zile şi câteva săptămâni.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
