Cea mai scumpă prăjitură din lume costă aproximativ 770 de lire sterline (910 euro) și a fost creată în Marea Britanie, cu ocazia Săptămânii Prăjiturilor, desfășurată în luna septembrie a acestui an.
Deliciosul desert a fost produs de Food Network UK și conține cel mai scump vin din lume, piersică și gem de șampanie, fiind învelită în aur comestibil de 24 de karate. Prăjitura este ornată cu o pasăre pe o creangă de copac, alături de o floare – toate aurite.
Vinul folosit la realizarea prăjiturii provine din Franța, de la Chateau d’Yquem, considerat cel mai scump vin al momentului. Prețul unei sticle cu această licoare poate ajunge până la 5.000 de lire (aproape 6.000 de euro), notează dailystar.co.uk.
Totodată, pentru a crea acest desert, a fost folosită ciocolată de la Charbonnel et Walker, un ciocolatier britanic cu o afacere cu tradiție din anul 1875.
Citeşte mai multe pe r/News



