Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, orașul de unde este originar și unde trage mereu cu plăcere.

Cel mai scump fotbalist român transferat vreodată  de FCSB, Dennis Man (26 ani) rămâne un exemplu de modestie. Dovadă locuința duplex pe care a cumpărat-o în Arad, orașul natal. Un penthouse care se află într-unul din cele mai noi complexe rezidențiale din zonă, dar care nu reflectă opulența caracteristică locuințelor multor vedete ale fotbalului. Mai degrabă, eleganța unui spațiu gândit pentru confort și intimidate, amenajat cu ajutorul unei echipe de specialitate.

Un penthouse pe două niveluri, gândit pentru funcționalitate

Penthouse-ul lui Dennis Man nu este o locuință foarte mare și se desfășoară pe două etaje și a fost amenajat cu grijă de un prieten de familie, arhitect. După cum acesta a lăsat să se vadă, la  primul nivel se află un living spațios, cu un tavan înalt care oferă senzația de deschidere și lumină naturală. În centrul camerei tronează canapele cu tapițerie bej, iar pereții sunt decorați cu tablouri abstracte, alese să creeze un ambient modern, relaxant. Bucătăria open-space este dotată cu o ”insula” elegantă.

Arhitectul Bogdan Bej spune că, în opinia sa, apartamentul este unul normal, în care s-a investit cumpătat, fără material de lux, care să indice opulență. A fost gândt ca locuință pentru trei-patru persoane.

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man FOTO GSP

Dennis Man, cel mai scump transfer din liga 1 în 2021- FCSB a încasat 11 milioane de euro

Deși a ajuns la un nivel impresionant în carieră, Dennis Man rămâne un băiat modest, fidel orașului de unde este originar, și unde s-a lansat ca fotbalist profesionist, Arad. Transferul său la Parma în 2021 a scris istorie: FCSB a încasat 11 milioane de euro, iar Man a devenit cel mai scump fotbalist român transferat direct din Liga 1. Este și jucătorul cu cea mai mare creștere a cotei de piață comparând actuala valoare cu cea de la începutul anului, conform site-urilor de specialitate. Cu un salariu care a crescut de la 200.000 de euro pe sezon la FCSB la 2,2 milioane de euro pe an la Parma, Dennis Man ar avea toate atuurile să investească în lux și opulență, precum mulți din colegii săi de la națională.

este un băiat foarte discret. La fel și părinții lui, nu și-a dorit niciodată să epateze, ceea ce se vede și în acel penthouse foarte decent. Am avut o colaborare faină și am rămas în relații bune”, a mai spus arhitectul care s-a ocupat de proiect. În ciuda succesului din Italia, Dennis Man nu uită de România. Acesta a declarat că intenționează să revină în țară după ce își va încheia contractul cu Parma, cel mai probabil la FCSB, clubul care l-a lansat.

În plan personal, fotbalistul este într-o relație stabilă cu Alexandra Grigoriță, fostă Miss Arad 2014, alături de care a lansat o afacere în domeniul vestimentar. Cei doi formează un cuplu discret, concentrat pe proiectele personale și profesionale.

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man