"Se ia un zbor către Lima sau Quito, de acolo este un traseu cu un vas de croazieră mic care face un tur al insulelor Galapagos şi înapoi la Lima. Aş încerca apoi să merg pe Salkantay trail, o călătorie de şapte zile pe jos, trekking lodge-to-lodge (cazare în fiecare noapte la o cabană), se trece peste un pas înalt, de peste 4.000 de metri, iar la finalul călătoriei se ajunge la Machu Picchu. După care se coboară pe partea cealaltă a Anzilor până în bazinul Amazonului superior (Iquitos), de acolo se merge tot cu un vas mic, până în nişte zone mai sălbatice, la triburi aborigene".
Este vorba de un <luxury adventure> de aproape 15.000 de euro, al cărui protagonist va fi, din toamnă, Marius Ghenea, preşedintele grupului FiT Distribution şi clientul ideal al oricărei agenţii de turism. Care este bugetul său anual de călătorii, cum arată acum piaţa vacanţelor de lux şi premium, nişă pe care activează de trei ani de zile, cu succes, şi Sorin Stoica, proprietarul agenţiei de turism Eturia, citiţi doar în MONEY EXPRESS. Tot acolo veţi găsi un top al celor mai scumpe vacanţe vândute de agenţia lui Stoica. Doar un indiciu: 110.000 euro.
Cum arată piaţa vacanţelor de lux în criză
Publicat la 03.06.2010, 20:34:33
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
