În ultimii trei ani de activitate operațională a Centrul e Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), peste 1.000 de consumatori din România au obținut de la bănci și IFN-uri, cu ajutorul Centrului, reducerea sau eliminarea comisioanelor, scăderea ratelor la credite sau chiar ștergerea întregului sold rămas de achitat. Beneficiile obținute în urma negocierilor dintre consumatori și bănci, în perioada menționată, depășesc suma de 1,5 milioane de euroAcest serviciu este gratuit pentru consumatori. În primele opt luni din 2019 peste 1.500 de români s-au adresat CSALB. Într-un top național, județele Sibiu și Alba sunt printre ultimele zece județe din România în funcție de numărul de cereri trimise către CSALB. Cele mai multe solicitări au venit din București și Ilfov (49% din total).   Cum s-au rezolvat câteva dintre cererile sosite din Sibiu:   Cum s-au rezolvat câteva dintre cererile sosite din Alba:   Soluția amiabilă: prima opțiune în neînțelegerile pe care consumatorii le au cu băncile Specialiștii Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), le prezintă consumatorilor din Sibiu soluțiile prin care pot fi încheiate eventualele neînțelegeri sau litigii financiare. „Un studiu realizat în luna iunie a anului acesta ne-a arătat că 96% dintre respondenții la un chestionar online consideră necesară existența CSALB în România. Cu toate acestea, 38% dintre consumatori nu știu cum i-ar putea ajuta CSALB. Caravana CSALB a venit tocmai ca răspuns la această nevoie de informare a persoanelor fizice cu privire la serviciile financiar-bancare și eventualele neînțelegeri pe care aceștia le au cu băncile și IFN-urile. Ne dorim ca prin promovarea CSALB, soluționarea amiabilă să devină prima opțiune atunci când oamenii au neînțelegeri cu băncile”, a declarat Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).   Care sunt principalele probleme întâmpinate de consumatori Schimbarea situației familiale (55%), nivelul dobânzilor (53%) și al comisioanelor (39%) sunt principalele dificultăți cu care se confruntă consumatorii în plata ratelor la credite – potrivit studiului online realizat de CSALB și Finzoom.ro, în luna iunie 2019. Dintre situațiile familiale cele mai problematice, pierderea locului de muncă pentru cel puțin un susținător al familiei ar genera cele mai mari dificultăți în plata ratelor pentru 37% dintre respondenți. Pe locul doi, pentru 23% dintre persoanele chestionate, se situează apariția unei probleme medicale care necesită rezolvare urgentă, precum și scăderea venitului pentru cel puțin un membru al familiei (tot cu 23%). Conform unui studiu făcut de CSALB, pe baza cererilor depuse în perioada ianuarie 2018 – aprilie 2019, consumatorii caută soluții amiabile prin intermediul Centrului, pentru credite în lei (42% din cazuri), în moneda Euro (28%), CHF (25%). În doar 5% dintre cereri sunt analizate credite în moneda americană.   Soluționarea amiabilă, de peste 20 de ori mai rapidă decât în instanță Potrivit unui raport realizat de KPMG la solicitarea Asociației Române a Băncilor, durata unui proces civil care cuprinde toate cele trei faze de judecată – prima instanță, apel și recurs, se poate extinde la peste 3 ani. În comparație, soluționarea amiabilă cu ajutorul CSALB a fost de doar 50 de zile, în medie, anul trecut. Iar hotărârea care reflectă înțelegerea părților în cadrul CSALB, în urma negocierii, are puterea unei hotărâri în instanță.