Reporter: Cum aţi reuşit să listaţi un număr important de companii într-un an dificil?
Ludwik Sobolewski: Este politica noastră de atrage companii, nu doar din Polonia, dar şi din alte ţări. Noi cooperăm foarte bine cu brokerii şi avem angajaţi specializaţi la bursă, care merg la companii să le explice avantajele listării în Polonia. Sunt şi alte motive cum ar fi structura diversificată a investitorilor. Reţeaua extinsă a intermediarilor este foarte importantă. Ne-am concentrat şi pe atragerea unor noi membri în această perioadă dificilă, acest lucru a contribuit la efectul general.
R: A contat şi ajutorul statului în listarea companiilor de stat?
L.S.:A fost de mare importanţă pentru noi că guvernul a folosit bursa pentru continuarea privatizării, în 2008 şi 2009. Multe companii importante au fost privatizate parţial prin bursă, cum ar fi PGE (Polska Grupa Energetyczna), cel mai mare IPO in Europa în 2009. Acest lucru ajută, pentru că aceste companii mari, cu capitalizare importantă cresc semnificativ rulajele pe piaţa locală.
R: A contat faptul că Guvernul este acţionar la Bursa din Varşovia sau Guvernul le-ar fi listat oricum?
L.S.: Nu a avut nicio legătură faptul că Guvernul este acţionar la WSE. A contat strategia politică, iar privatizarea prin piaţa de capital este cea mai transparentă. Evaluarea nu vine din mintea birocraţilor, ci din piaţă şi este un mod eficient de a vinde acţiuni pentru că ai cerere. Pentru unele companii e important să găseşti un investitor strategic, iar în acest caz bursa nu este de folos. În multe cazuri s-a dovedit că piaţa de capital este cea mai bună metodă de vânzare a acţiunilor sau de majorare a capitalului unei companii. Aceştia au fost factorii care au determinat Guvernul să listeze aceste companii, nu faptul că statul e acţionar al Bursei.
O altă bursă, însă, cea din Istanbul nu a beneficiat deloc de ajutorul statului, iar în acest an va începe o amplă campanie de promovare a listărilor.
"Avem 350 de companii listate la Bursa din Istanbul, dar doar 120 dintre ele sunt printre cele mai mari 1.000 de companii din Turcia. Numai 12% dintre cele mai importante companii ale ţării sunt prezente la bursă, restul încă nici nu au venit la bursă. În acest an am început o campanie foarte mare de listare. Am invitat 2.000 de companii la o întâlnire foarte mare în Istanbul, în luna mai. Acolo vom prezenta companiile investitorilor, celor instituţionali, auditorilor, brokerilor şi băncilor. Cred că este o oportunitate pentru companii să facă cunoştinţă cu toţi. Noi ca bursă mergem către companiile care vor să beneficieze de piaţa de capital. Eu am vizitat unităţile de producţie din 35 de companii. Este un proces îndelungat şi este nevoie de multă muncă", spune preşedintele Bursei din Istanbul, Huseyn Erkan.
Piețe financiaremoney.ro
Cum atrag polonezii şi turcii companiile pe bursă
Publicat la 08.04.2010, 07:36:21
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



