Bucureşti: apartamente noi mai ieftine cu 5%
După ce în luna august a fost înregistrată o uşoară creştere a preţurilor locuinţelor noi din Capitală, în luna septembrie se observă o scădere de 5%, potrivit indicelui realizat de portalul imobiliare.ro. Astfel, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucureşti a fost în septembrie de 1.359 euro/mp de suprafaţă utilă, faţă de august când valoarea acestora a fost de 1.431 euro/mp util.
Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut însă, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi este cu 8,1% mai mic. “Cea mai dinamică evoluţie au avut-o apartamentele noi cu patru camere, pentru care cererea este foarte redusă şi care s-au ieftinit cu 6,8% în ultimele 30 de zile şi cu peste 19% în ultimele 12 luni. Preţul apartamentelor noi cu două camere a înregistrat o scădere de 6,5% în ultima lună. Garsonierele noi s-au ieftinit cu 4,1%, în timp ce apartamentele noi cu trei camere s-au ieftinit cu 3,9% în luna septembrie”, se arată în raportul imobiliare.ro.
Braşov: apartamentele noi, uşor mai ieftine decât cele vechi
În Braşov, cea mai mare scădere a fost înregistrată pe segmentul apartamentelor noi, de 3,4% faţă de cele vechi. Astfel, în luna septembrie, locuinţele din ansamblurile rezidenţiale braşovene au avut un preţ mediu de 889 euro/mp.Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţul apartamentele noi s-a redus cu 10,9%. În ceea ce priveşte apartamentele vechi, preţul solicitat de proprietari în luna septembrie a ajuns la o medie de 894 euro/mp, cu 1% mai puţin faţă de luna precedentă. Apartamentele noi din Braşov devin uşor mai ieftine decât cele vechi.
Cluj-Napoca: apartamentele noi pe val, cele vechi se ieftinesc uşor
În timp ce apartamentele vechi din Cluj-Napoca s-au ieftinit uşor, dezvoltatorii au mai adăugat două procente la preţul de vânzare al locuinţelor din ansamblurile rezidenţiale. “Per ansamblu, se continuă astfel tendinţa de creştere înregistrată în ultimele luni. Indicele imobiliare.ro pentru a noua lună din an prezintă o valoare medie de 1.038 euro/mp util, cu 0,5% mai mult decât în august. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea actuală este cu 1,6% mai mică. Preţul apartamentelor noi a ajuns la valoarea de 1.039 euro/mp util”, potrivit analizei.
Constanţa: apartamentele vechi, mai scumpe decât cele noi
Între cele şase oraşe analizate, Constanţa îşi menţine un ritm de scădere relativ accentuat. Luna trecută, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi a înregistrat o creştere de 0,1% faţă de luna august, de la 929 euro/mp util până la 930 euro/mp util. În schimb, preţul pe metrul pătrat al apartamentelor vechi din Constanţa a scăzut cu 1,7%, până la 945 euro/mp util. Astfel, apartamentele vechi au rămas în septembrie, mai scumpe decât cele noi.
Iaşi: preţurile apartamentelor noi şi vechi cresc
Preţurile apartamentelor noi au înregistrat o creştere importantă, de 4,1%, ajungând la valoarea medie de 999 euro/mp util. Chiar şi faţă de aceeaşi lună a anului trecut, acestea sunt cu 0,8% mai ieftine. Preţul apartamentelor vechi a crescut cu 1% atingând valoarea de 881 euro/mp.
Timişoara: ieftiniri pe toată linia
Timişoara rămâne în continuare oraşul cu cele mai ieftine apartamente dintre cele analizate. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, diferenţa de preţ s-a accentuat, fiind acum de aproape 18%. Cea mai mare scădere de preţ a fost înregistrată de apartamentele noi: -2,5%, preţul mediu actual ajungând la valoarea de 847 euro/mp util. În acelaşi timp, preţul mediu cerut pentru apartamentele vechi scoase la vânzare în Timişoara a scăzut cu 2%, până la valoarea de 817 euro/mp util. Septembrie este a şasea lună consecutivă în care Indicele imobiliare.ro pentru Timişoara atinge un nou nivel minim.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.