money.ro
🔔 Alerte
ActualitateMihai Voican

Cum au scăpat foştii miniştri Dan Nica şi Adriana Ţicău de acuzaţiile penale din dosarul Microsoft

Publicat la 02.02.2018, 08:56:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cum au scăpat foştii miniştri Dan Nica şi Adriana Ţicău de acuzaţiile penale din dosarul Microsoft
Urmărește money.ro pe Google News
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat pe 1 februarie 2018 că ancheta în privinţa celebrului dosar „Microsoft” (care viza una dintre cele mai ample fapte de corupţie din ultimele trei decenii) a ajuns la final. Potrivit DNA, în cauza respectivă, constituită ca urmare a unei sesizări a Corpului de control al premierului, „rezultau indicii cu privire la încheierea, în data de 15 aprilie 2004, în condiţii nelegale, a unui contract de închiriere licenţe IT şi ulterior a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul Sistem Educaţional Informatizat (SEI)”. Ulterior, afirmă DNA, complexitatea cauzei (volumul mare de informaţii, perioada mare de timp în care s-au comis  infracţiunile, numărul de persoane implicate, etc.) a impus disjungerea dosarului respectiv în mai multe cauze în care, până în prezent, au fost dispuse mai multe soluţii. Articolul integral pe ADEVĂRUL    

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite