Bucăţi din statuia "Războinic pe cal" au fost aduce la Skopje şi urmează să fie asamblate săptămâna aceasta, relatează BBC News.
Potrivit Guvernului, monumentul ce va avea o înălţime de 22 de metri este important pentru dezvoltare, însă criticii îl consideră o pierdere de bani.
Grecia, care are propria provincie Macedonia, contestă dreptul Skopje la moştenirea lui Alexandru cel Mare.
Tensiunile dintre Macedonia şi Grecia au blocat aderarea fostei republici iugoslave la NATO şi apropierea sa de Uniunea Europeană.
Macedonia acuză Grecia că o tratează incorect şi insistă că un acord din 1995 pentru schimbarea Constituţiei şi drapelului ar fi trebuit să pună capăt oricăror diferende privind potenţiale revendicări teritoriale.
Deşi noul monument nu este denumit oficial după Alexandru cel Mare, numele fostului lider a fost dat în ultimii ani aeroportului de la Skopje, precum şi principalei şosele către Grecia.
Premierul Nikola Gruevski este acuzat că alimentează sentimentele naţionaliste prin acest proiect.
Turnat în Italia, monumentul a costat circa 5,3 milioane de euro şi constă într-o statuie de 12 metri înălţime ce va fi amplasată pe un piedestal fântână de 10 metri.
Cum e sfidată Grecia de Macedonia
Publicat la 15.06.2011, 06:43:46
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
