Reţelele de putere, de comunicare şi de schimburi nu sunt verticale, ci orizontale, iar astăzi, în absenţa unor partide autentice, a unor organizaţii puternice şi în contextul fragmentării vieţii, cooptarea are loc fără să se ţină seama de merite, pe bază de considerente de tip lobbystic, familistic, de clan. Solicitat să comenteze, Giuseppe De Rita, a apreciat că întreaga putere mondială se reduce la circuite orizontale, la inele similare celor din jurul Planetei Saturn şi care nu comunică între ele.
Primul inel este reprezentat de finanţele internaţionale, imediat urmează inelul european: birocraţia de la Bruxelles. Şi în Italia există circuite orizontale, pornind de la guvern: motivele pentru care au fost aleşi miniştrii sunt în final cunoaşterea reciprocă şi un stil de viaţă comun. Chiar şi relaţiile dintre guvern şi partide sunt orizontale.
Orizontal este sinonim cu ''relaţional'', în opinia sociologului italian. ''Orizontalitatea este cea care creează relaţia, deoarece în afara circuitului nu există salvare. La ce se gândesc politicienii? La sistemul de alianţe care este o chestiune de relaţii. Tragedia acestui moment este faptul că singura verticalitate este dată de pieţe', spune De Rita.
De ce în Italia practica corupţiei, promovarea prin recomandări sunt mai înrădăcinate decât în alte ţări occidentale? De Rita crede că aceasta se datorează faptului că nu a existat o burghezie ca clasă generală.
'Am făcut să crească fără măsură clasa de mijloc. Între 1971 şi 1981, structurile industriale au crescut de la 500.000 la 950.000. Dacă se adaugă serviciul public se obţine marea bulă a clasei de mijloc, 85% din populaţie. Scriitorul şi regizorul Pier Paolo Pasolini a înţeles totul atunci când a spus: aceasta este îmburghezirea, nu crearea unei clase burgheze. Elita din Italia nu a devenit burghezie. În schimb, în Germania această clasă s-a format în jurul etosului militar, în Anglia, în jurul celui financiar iar în Franţa, a celui administrativ. În toate cele trei cazuri există sensul statului. În Italia nu'', a explicat sociologul italian.
În Italia a avut loc triumful subiectivismului absolut: dispreţul faţă de elite, fiecare este stăpânul propriu, liber să decidă ce este bun şi frumos. Încununarea acestor lucruri a fost Berlusconi. Acestea sunt motivele istorice şi structurale pentru care nu există o meritocraţie în Italia. Cooptarea nu se bazează pe capacitate ci se face în virtutea relaţiilor interpersonale. În unele ministere există ierarhii netransparente, informale, neinteligibile. Şi antipolitica este expresia aceluiaşi fenomen: este furia celor care au fost excluşi din anumite circuite, fără niciun sistem de gândire verticală. În locul meritocraţiei există apartenenţa. Eşti cu mine sau nu eşti cu mine?
Meritocraţia lipseşte şi în universităţile italiene. ''Am făcut parte, din 2000 până în 2005, din Comitetul de evaluare universitară. Pe masa mea au ajuns propuneri pentru 3.600 de catedre noi, o nebunie. Au fost autorizate peste 2.000. Este sfârşitul meritocraţiei: structura care ar trebui să supervizeze formarea cunoaşterii devine orizontală, pentru a fi convenabilă baronilor. Mecanismul fundamental al vieţii umane, mobilitatea verticală, a fost înlocuit de mobilitatea orizontală: multiplicarea catedrelor. La ce servesc aceste diplome? Clasei de mijloc, care face presiuni pentru a avea un fiu medic, nu contează cum'', afirmă De Rita.
Evaluarea profesorilor este inexistentă sau pur arbitrară. Comisiile pentru concursuri se fac între prietenii şi rude. În Italia nu există ceea ce sociologul numeşte fidelitatea faţă de obiect: dacă eşti chimist trebuie să te gândeşti la chimie.
Pentru ca meritocraţia să existe este nevoie de know how-ul de sistem, să ştii să acţionezi în cadrul sistemului global. Un sistem de referinţă sărac favorizează clientelele, corupţia, familismul.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
