Christian Boireau, vicepreşedintele de vânzări pentru Franţa al grupului Air France-KLM, nu a avansat un procent al clienţilor pe care folosirea aplicaţiei îl va aduce în plus, dar a asigurat că operarea ei va fi profitabilă, pornind de la premisa că, doar până în prezent, 35% dintre clienţii Air France au revenit la grupul aerian pentru un bilet de avion.
Cum funcţionează aplicaţia
Compania aeriană are nevoie de unul dintre contactele tale-mobilul sau adresa de mail. Funcţie de contactul pe care l-ai comunicat grupului, eşti informat printr-un mesaj pe mobil sau pe mail, în timp real, despre schimbarea porţii de îmbarcare, despre amânarea zborului, întârzierea bagajului şi traseul lui din momentul în care a fost reperat. Serviciul este disponibil acum în 8 limbi, iar în câteva luni va fi furnizat în 13 limbi, au spus oficialii grupului aerian.
Cele mai multe mesaje trimise până acum prin Air France Connect Application au vizat schimbarea porţii de îmbarcare, au adăugat oficialii grupului. Air France a trimis aproximativ 670.000 de mesaje până acum, folosind această aplicaţie.
Aplicaţia va rămâne gratuită şi pe măsură ce se va dezvolta şi va avea funcţii suplimentare, a spus pentru MONEY.ro Christian Boireau.
Oficialii grupului susţin că nu vor “bombarda” clienţii cu alte mesaje decât cele despre probleme care îi afectează direct în relaţie cu zborul cumpărat.
În acest moment, mesajele pe mobil conduc detaşat în clasamentul celei mai traficate platforme pe care operează aplicaţia Air France Connect.
Concret, cum îţi aduce plus valoare aplicaţia
De exemplu, dacă ţi s-a schimbat poarta de îmbarcare, pe lângă comunicarea punctuală a acestei informaţii, vei afla toate detaliile de care ai nevoie pentru îmbarcare.
În cazul în care ţi s-a rătăcit bagajul, vei afla când a fost găsit, unde, şi vei mai fi informat în timp real despre traseul lui la destinaţie.
Limitările aplicaţiei: Air France Connect e un serviciu automat. Pentru lămuriri, sunaţi la call-center
Clienţii care acceptă să comunice contactele lor grupului aerian trebuie să ştie că aplicaţia Air France Conncet e automată, nu interactivă. Astfel că, odată ce ai primit un mesaj despre întârzierea bagajului, de exemplu, nu poţi suna înapoi compania, la numărul care te-a informat cu privire la disfuncţionalitate, ci trebuie să recurgi la varianta call-center-ului, care îţi poate livra detalii suplimentare, la cerere.
Christian Boireau a mai spus pentru MONEY.ro că aplicaţia va rămâne automată şi pe viitor, din cauza volumului uriaş de contacte cu care operează.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.