Grupul Lufthansa a încheiat 2010 cu un număr record de pasageri transportaţi între România, Italia, Germania, Austria şi Elveţia, de la intrarea sa pe piaţa locală, în urmă cu mai bine de 40 de ani. Lufthansa a înregistrat cu peste 10% mai mulţi clienţi în 2010, faţă de 2009, pe piaţa din România. Doar pe rutele România-Germania, grupul Lufthansa a înregistrat 615.000 de clienţi în 2010.
În 2011, grupul vine cu un “upgrade” care promite un plus de 2.000 de scaune la acelaşi număr de aeronave ale companiei. Mai multe scaune şi semnificativ mai uşoare, mai mulţi bani. 32.000 de locuri în aeronavele care vor transporta clienţii dinspre România spre Frankfurt, Munchen şi Dusseldorf, susţin oficialii grupului.Targetul va fi atins până la sfârşitul anului, mai spun ei. Clienţii care vor zbura pe aceste rute vor avea peste patru centimetri în plus în spaţiul alocat picioarelor, un scaun ergonomic, foarte subţire şi cu peste 4 kilograme mai uşor decât corespondentul său tradiţional. Scaunele vor fi îmbrăcate în piele ecologică (fără crom) şi vor economisi peste 130.000 de kilograme la nivelul flotei în care se a opera mişcarea. Mai puţine kilograme la bord, consum mai mic de combustibil. Mişcarea celor de la Lufthansa nu e profitabilă doar sub acest aspect. Datorită noii configuraţii a scaunelor, care vor fi mai subţiri, fiecare aeronavă va fi dotată cu până la două rânduri de scaune în plus. Astfel încât, capacitatea aeronavelor care vor trece prin această transformare în 2011 va creşte cu aproape 2.000 de scaune, adică 12 avioane de tip Airbus 320, susţin oficialii grupului.


