Până în vara acestui an, debitorii români cu datorii la recuperatori ar putea primi o veste foarte bună. Proiectul de lege, iniţiat de senatorul Daniel Zamfir, a fost aprobat de Senat la finele lunii trecute, primind 69 de voturi pentru şi 15 împotrivă.   Săptămâna trecută, proiectul a fost prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, urmând ca în decursul acestei luni să fie analizat în comisiile de specialitate.   „Într-o lună, estimez că este la promulgare“, spune Zamfir, care adaugă că actul legislativ va schimba radical situaţia a peste un milion de familii de români cu datorii la firmele colectoare de debite.   Practic, la momentul promulgării debitorii vor putea să se considere achitaţi de datoria către recuperator după ce vor plăti o sumă cu mult mai mică decât înregistrau aceştia, iniţial, la bancă. „Cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decât dublul sumei plătite de acesta pentru a cumpăra creanţa de la cedent“, se arată în proiectul de lege pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.   Această prevedere, dacă va fi votată de Parlament, se va aplica inclusiv contractelor aflate în derulare la data intrării în vigoare.   mai multe, pe capital.ro