Companiile nu vor salariaţi temporari, din cauza costurilor prea mari pe care trebuie să le suporte în caz de contractare neaşteptată a activităţii, dar şi din cauza limitărilor legislative referitoare la munca temporară.
În România, contractele de muncă temporară cad sub incidenţa contractului colectiv de muncă la nivel naţional (şi a Codului Muncii) şi acestea limitează flexibilitatea cerută de noile condiţii economice, mai ales atunci când vorbim de reduceri mari de personal (concediere colectivă), a spus pentru MONEY.ro Florin Ochiana, HR & Operations Manager la Lugera & Makler.
România are cea mai mică rată a contractelor de muncă temporară din Europa. De ce?
“În domeniul muncii temporare legislaţia este excesiv de restrictivă”, a spus pentru MONEY.ro Şerban Pâslaru, avocat asociat şi coordonator al departamentului de dreptul muncii la casa de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
Constrângerile legislative care vizează munca temporară şi implementarea acestei practici de foarte puţin timp în România, comparativ cu celelalte state europene, explică poziţionarea României pe ultimul loc în Europa la numărul contractelor de muncă temporară.
“În domeniul muncii temporare, România se află cu mult în urma ţărilor din Uniunea Europeană, atât din punctul de vedere al percepţiei angajatorului şi al angajatului faţă de acest gen de raporturi de muncă (n.red. muncă temporară), cât şi din perspectiva legislaţiei care îl reglementează, aceasta fiind destul de restrictivă”, mai spune Şerban Pâslaru.
O explicaţie: practica muncii temporare a fost reglementată în România abia din 2003. În Franţa din anii ‘70.
Leasing-ul de personal este reglementat în România doar din anul 2003, în timp ce în alte ţări europene acest sistem funcţionează cu succes de zeci de ani, mai spune Şerban Pâslaru.
“În ţările vestice, primele reglementări legale ale muncii temporare durează de prin anii ’70 (în Franţa deja din 1972, pentru prima dată, cu amendamentele ulterioare)”, explică Florin Ochiana.
Consecinţă: puţine agenţii de muncă temporară.
Gradul de penetrare al agenţiilor de muncă temporară în România este redus. În 2008 aveam circa 350 de de filiale locale ale unor jucători internaţionali şi agentii locale. În timp ce Polonia număra aproape 4.500 iar Cehia aproape 4.000, mai spune Florin Ochiana.
Ce înseamnă legislaţie restrictivă ?
Punctual, se referă la perioada pe care o companie poate “împrumuta” un salariat pe contract de muncă temporară, de maximum 18 luni şi situaţiile în care angajatorul poate recurge la muncă temporară.
“Legislaţia românească limitează atât durata pe care se poate presta muncă temporară (18 luni), cât şi cazurile în care se poate recurge la munca temporară (pentru înlocuirea unui salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, pe durata suspendării, pentru prestarea unor activităţi cu caracter sezonier şi pentru prestarea unor activităţi specializate ori ocazionale)”, explică Şerban Pâslaru.
Toate aceste contrângeri contribuie semnificativ la folosirea practicii muncii temporare de către angajatori.
“Practic, datorită acestor restricţii, alternativa muncii temporare este inaccesibilă pentru cei mai mulţi dintre angajatori”, adaugă Şerban Pâslaru.
Concret, cum limitează legea decizia companiilor de a lucra cu salariaţi temporari?
În cele mai multe cazuri companiile au nevoie de personal temporar pe o perioadă mai mare de 18 luni. O alternativă în această situaţie ar fi extinderea contractului de muncă temporară. Nefezabil, în realitate. Pentru că extinderea contractului în mod repetat e incompatibilă cu conceptul de muncă temporară. Deci, ilegală.
“Limitarea excesivă a duratei poate face opţiunea muncii temporare neinteresantă (ex: pentru acei angajatori care au nevoie de prestaţiile angajaţilor temporari pentru mai mult de 18 luni). Pe de altă parte, extinderea peste măsură a duratei pentru care se pot încheia astfel de contracte ar pune sub semnul întrebării caracterul temporar al acestui tip de muncă”, spune Şerban Pâslaru.
Avantajele muncii temporare
