Posibila introducere a unei noi taxe de 10 eurocenți pe litrul de benzină și motorină, discutată în Guvern la propunerea fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, ar scumpi carburanții cu 55 de bani (la actualul curs de 4,443 lei pentru un euro). Dacă Executivul nu va refuza noua taxă, va rata momentul propice pentru a culege simpatiile şoferilor români, care ar fi putut să se bucure de benzină mai ieftină începând cu 1 ianuarie. Se pare că premierul s-a răzgândit.
La 1 octombrie, cursul oficial leu-euro indica un nivel mai scăzut faţă de anul trecut, când era de 4,489 lei pentru un euro. După acest curs (4,443 lei pentru un euro) ar urma să se calculeze acciza la combustibilii vânduţi anul viitor, fapt care înseamnă că în anul următor benzina ar fi fost mai ieftină fără proiectul actual. Prin impunerea noii taxe de 10 eurocenţi, Guvernul ar putea anula efectul benefic al unei accize mai mici asupra preţului benzinei la pompă.
Noua taxă ar putea introduce în buzunarele celor ce se ocupă de administrarea drumurilor jumătate de miliard de euro anual. Bugetul de stat va beneficia și el de venituri suplimentare de 120 de milioane de euro, ca urmare a aplicării taxei pe valoare adăugată (TVA) noii baze de impozitare care va include și noua taxă. La prețul actual al benzinei, de 5,5 lei pe litru, cel mai redus la nivelul întregului an, noua taxă ar echivala cu scumpirea carburanților cu circa 10%, arată calculele Energy Report.
Totuşi, la nici două zile după ce a pus pe jar posesorii de maşini, premierul Victor Ponta a revenit miercuri spunând că nu se va introduce nicio nouă taxă pe preţul benzinei şi motorinei, pe care tot el o anunţase. Ponta a precizat că nu are rost introducerea de noi taxe, "în condiţiile în care nici cele actuale nu se pot colecta".



