Jocurile Olimpice au debutat deja cu partide din competițiile de softball, baseball și fotbal (acolo unde România s-a impus joi, scor 1-0, în fața naționalei statului Honduras, în direct pe Eurosport 2 și Eurosport Player). Dar ceremonia de deschidere va avea loc mâine, iar organizatorii au promis că va fi un eveniment unic, care să estompeze absența spectatorilor din stadion.
În arena olimpică, în afara celor aproximativ 10.000 de sportivi care vor defila vor mai fi prezenți jurnaliști, artiști și oficiali acreditați la aceste întreceri. Potrivit Comitetului de organizare, la acest eveniment vor fi prezente 950 de persoane în tribune. Evenimentul are loc pe Stadionul Olimpic, cu o capacitate de 65.000 de locuri, care poate fi extins până la 80.000 de locuri.
Nu trebuie să ne așteptăm la grandoarea și coregrafiile de la Beijing, din 2008, atunci când Jocurile au fost ultima oară prezentă în Asia. Va fi o festivitate cu bun gust, dar relativ sobră, în ton cu vremurile.
Cum poți vedea Live Video festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice
Publicat la 23.07.2021, 05:28:59
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Alertă pentru Europa: gazele ar putea trece de 100 de euro/MWh în această iarnă!

Actualitate
Taxe la vânzarea unui apartament în 2026

Actualitate
Proiectul RAPID – investiție în oameni și comunități. Cum poate transferul de cunoștințe să transforme agricultura rurală din România
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
