„Noi nu ne vindem ţara", slogan la modă la începutul anilor '90, nu mai este de mulţi ani de actualitate. Din contră, acum, România trebuie să caute cele mai bune metode pentru a atrage investiţii, necesare pentru relansarea economiei, consideră oamenii de afaceri şi economiştii consultaţi de „Adevărul". Nu contează de unde vin banii, că sunt ai statului, din parteneriate publice private, de la investitorii străini sau din fondurile europene. Să presupunem că autorităţile reuşesc să facă din România o destinaţie de afaceri mai atractivă decât ţările din jur, mai ales că perspectivele sunt favorabile. Ce facem mai departe? Pentru început, este necesară o prioritizare a proiectelor de investiţii din acele domenii identificate de stat şi de mediul de afaceri, capabile să genereze creştere economică, consideră Lucian Anghel, economistul-şef al BCR. „Selecţia este dureroasă, pentru că resursele trebuie folosite eficient", ne-a declarat Anghel.
Alegerea domeniilor-cheie creează însă o adevărată dezbatere între oamenii de afaceri. Bunăoară, George Copos, proprietarul grupului Ana Holding, crede că mediul privat ar trebui să investească în turism, în timp ce statul, în infrastructura de transport, agricultură, educaţie şi sănătate. „Aceste domenii, exploatate judicios, pot genera creşterea PIB, scăderea şomajului, crearea unei clase de mijloc solide şi întărirea puterii de cumpărare, cu efect în creşterea consumului şi în sporirea cererii, deci şi a producţiei", a declarat pentru „Adevărul" fostul vicepremier. Copos deţine mai multe hoteluri din România, în Bucureşti, Eforie Nord şi Poiana Braşov. Pe agricultura selectivă - bioecologică sau de nişă - şi infrastructură, dar şi pe energia regenerabilă mizează şi Jean Valvis, care deţine grupul Valvis Holding. Citeste mai mult pe www.adevarul.ro
Cum putem să repornim în forţă economia
Publicat la 13.07.2011, 20:58:56
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



