Potrivit acesteia, Camera Deputaţilor are contract cu Petrom iar acesta ar putea reanalizat: "Cred ca trebuie sa fim foarte atenti ce vom face in continuare cu ce a mai ramas (nr. din contract). Daca are pretul cel mai mare probabil ca ar trebui revizuit un pic pretul de vanzare".
Duminică preşedintele Traian Băsescu a declarat că a rupt legaturile cu Petrom. "Eu sunt cel care a rupt orice legătură cu Petromul ca semn de protest pentru excesul de profit pe care l-a obţinut într-o perioadă de criză", a declarat preşedintele. Traian Băsescu a spus că a avut discuţii numeroase pe tema acestor nemulţumiri cu cei de la Petrom, dar şi cu preşedintele austriac. "Răspunsul a fost: să vedem, să încercăm, să discutăm, dar realitatea în practica lor este că nu ţin cont", a spus preşedintele.


