Există, însă, câteva soluții la îndemână care ne ajută să reducem costurile cu aerul condiționat în timpul zilelor caniculare. Acest lucru reprezintă o economie pentru bugetul personal, în condițiile în care se estimează că aerul condiționat este responsabil pentru aproximativ 40% din cheltuielile lunare cu locuința, în timpul zilelor călduroase.
1. Folosește un termostat, care va coordona funcționarea aparatului de aer condiționat în funcție de necesitățile locatarilor, fără a consuma energie în plus. Când lipsești de acasă și vrei ca, la întoarcere, să găsești locuința cu o temperatură confortabilă, setează termostatul la o temperatură mai ridicată decât cea pe care o pui în mod obișnuit când ești acasă, economisind astfel curent electric.
2. Plasează un ventilator simplu pentru a face aerul să circule în toată casa. Dacă ai o casă cu etaj, ideal ar fi să plasezi ventilatorul la etaj și să deschizi geamurile la parter. Dacă stai într-un apartament, vei obține cel mare efect dacă închizi geamul de lângă ventilator și deschizi geamurile mai îndepărtate. Circulația aerului va face, totodată, ca transpirația de pe piele să se evapore, ceea ce îți va asigura un confort termic crescut. Se estimează că, atunci când ne aflăm în raza de acțiune a unui ventilator, temperatura pe care o simțim este cu 3-8 grade mai rece. Astfel, poți mări temperatura la care funcționează aerul condiționat obținând același efect.
3. Schimbă filtrele de aer. Vei economisi curent electric prin simpla verificare lunară a filtrului, în perioada în care utilizezi cel mai mult aerul condiționat. Un filtru murdar încetinește circulația aerului, îngreunând activitatea întregului sistem de a menține temperatura scăzută în încăpere, din acest motiv reducându-se și eficiența energetică a aparatului. Este recomandată schimbarea filtrului aerului condiționat nu mai rar de o dată la trei luni.
4. O soluție recomandată de specialiști, dar în special de retaileri, este să înlocuiești vechiul aparat de aer condiționat cu unul nou. Dincolo de câștigul comercianților când consumatorii le cumpără produsele, merită să iei în considerare această idee mai ales dacă aparatul pe care îl ai are deja o vechime de peste 10 ani și observi că nu mai răcește la fel de bine ca înainte. În acest caz, este momentul să-l înlocuiești cu unul nou. Vei obține, pe lângă o răcire mai eficientă a temperaturii din locuință, și o factură mai mică la curent. Economia poate ajunge și până la 700-800 lei pe an dacă alegi un aparat cu o înaltă eficiență energetică. E adevărat, această soluție necesită o investiție destul de mare, dar aceasta va fi amortizată în câțiva ani.
5. Alege o unitate de aer condiționat potrivită dimensiunilor locuinței. Multe persoane doresc să-și cumpere cele mai puternice aparate de aer condiționat, pentru a-și asigura răcoarea dorită pe timp de vară. Însă un aparat prea puternic te va costa mai mult și nu va fi eficient, dacă este destinat unei încăperi obișnuite. Acest aparat va reduce temperatura în cameră foarte rapid, înainte de a atinge nivelul maxim de eficiență energetică. El va răci încăperea, însă va elimina doar o parte din umiditate. Astfel, un aparat de aer condiționat care nu are dimensiunea optimă încăperii în care este montat nu va reuși să asigure confortul termic dorit.
6. Dacă ai decis să înlocuiești aparatul de răcire a aerului cu unul nou, ai mare grijă la instalare. O instalare incorectă a aparatului de aer condiționat poate reduce eficiența acestuia cu până la 30%. Apelează pentru instalare la firme specializate și pentru a beneficia de garanția oferită de producător.



