Înlocuirea acumulatorilor vechi pe bază de nichel cu cei moderni, de tip litiu-ion, a produs multă confuzie în rândul posesorilor de telefoane mobile şi de laptop-uri. Încărcarea incorectă a acestora le reduce durata de viaţă, avertizează specialiştii în tehnologie, care vă recomandă să ţineţi cont de următoarele sfaturi:
Nu lăsaţi gadget-urile să se descarce de tot. Bateriile de tip litiu-ion rezistă cel mai bine când le lăsaţi să se descarce un pic, iar apoi le încărcaţi din nou, însă nu până la capăt (vezi punctul de mai jos). Este recomandat să vă reîncărcaţi telefoanele şi laptopuriel când bateriile ajung la 40-50%. În felul ăsta, ele vor rezista mai bine trecerii timpului.





