money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Cum să-ţi treci afacerea de pe modul “supravieţuire” pe „creştere”

Publicat la 30.07.2010, 21:03:35

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cum să-ţi treci afacerea de pe modul “supravieţuire” pe „creştere”

Trecerea pe modul “creştere” poate fi periculos dacă este decisă într-un mod nepotrivit. Când, cum şi de ce ar trebui afacerile să ia decizii în acest sens? Consultantul financiar John Gilespie, preşedintele companiei Beyond the Bottom Line şi Elizabeth Gasper, director general în cadrul aceleiaşi companii, au câteva soluţii.

Unde te poziţionezi

Modul “supravieţuire” înseamnă să faci concedieri, să reduci marja de profit, să economiseşti, în contrast cu modul “creştere”, moment în care o companie reinvesteşte profitul, îşi extinde operaţiunile şi gândeşte strategii pe termen lung.
Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştii este unde ar putea compania ta să eşueze într-o strategie de creştere, consideră Gilespie.

“Mai întâi trebuie să ştii dacă pacientul este stabilizat. Analiza afacerii tale este foarte importantă înainte să acţionezi şi este foarte important să fii sincer cu tine însuţi”, afirmă Gillespie. El oferă câteva întrebări la care trebuie să răspunzi afirmativ înainte să iei decizii de creştere:

• Sunt cheltuielile companiei tale la acelaşi nivel cu veniturile?
• Poţi aplica iniţiativele de creştere cu angajaţii pe care-i ai?
• Ai lichidităţi sau posibilităţi de a împrumuta bani pe care să-i investeşti în companie?
Concentrează-te pe resursa umană

Când te gândeşti dacă afacerea ta poate realiza noile proiecte cu angajaţii pe care-i ai este important să te gândeşti nu doar la capacitatea lor dar şi la conştiinţa colectivă, spune Gasper. Să treci pe creştere înseamnă să renunţi la gândirea reactivă şi să o adopţi pe cea proactivă, lucru care ar putea fi dificil pentru angajaţii tăi.

“În funcţie de cât timp a stat compania ta pe modul ‘supravieţuire’, ai putea avea angajaţi care se simt obosiţi. Sunt foarte importante nişte discuţii sincere cu angajaţii, să vezi dacă sunt în stare să aibă iniţiativă sau să-şi caute altceva de lucru”, adaugă Gasper. Faţă în faţă, poţi afla de la angajaţii tăi dacă pot face faţă schimbărilor şi dacă pot veni cu iniţiative de creştere.

De ce supravieţuieşti?

Recesiunea este suficientă pentru ca afacerea ta să stagneze. Gillespie este de părere că trebuie să afli dacă scăderea economică este singura problemă a afacerii tale şi să rezolvi alte posibile deficienţe legate de management sau control înainte de a trece la noi proiecte.

Gillespie şi Gasper sunt consideră că antreprenorii ar trebui să implice membrii boardului în definirea punctelor slabe şi a celor tari ale afacerii. “Una din cele mai mari probleme ale preşedinţilor companiilor aflate în dezvoltare este că nu ştiu să creeze legături între membrii boardului şi consultanţi”, spune Gasper. Gillespie este de părere că legătura dintre manageri este importantă mai ales pentru o evaluare corectă. “Managemetul poate fi uneori excesiv de optimist în privinţa propriei capacităţi de a schimba condiţiile economice ale unei companii”, crede Gillespie.

Tranziţia

Gillespie compară această fază cu transferul unui pacient de pe masa de operaţie pe targă. Pregătirile pot include discuţii cu angajaţii, pentru a te asigura că plănuiesc să rămână în companie, discuţii cu principalii clienţi despre ce au de gând să comande în următoarele luni, cercetări de piaţă sau contractarea unui credit.

Atenuarea riscului

Fie că firma ta se extinde internaţional sau vânează noi clienţi, trecerea de la “supravieţuire” la “creştere” poate fi riscantă. Antreprenorii ar trebui să-şi schiţeze planuri de rezervă care să fie aplicate în caz de risc. Gillespie este de părere că mai bine contractezi consultanţi decât să faci contracte full-time pentru toţi angajaţii, pentru a facilita creşterea şi a reduce riscurile. “Când vrei să creşti rapid trebuie să atragi competenţe fără prea multe costuri fixe”, explică el. Noile proiecte pot fi riscante, la fel şi conservarea nesfârşită în modul “supravieţuire”.

“Dacă te concentrezi la nesfârşit pe conservarea activelor pe care le ai şi ţi-e teamă să te înhami la proiecte pe termen lung vei pierde multe oportunităţi, nu vei creşte niciodată”, adaugă Gasper.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite