Un angajat din România câştigă în medie circa 1.600 de lei (sau 360 de euro) pe lună. Un pensionar din sistemul asigurărilor sociale de stat primeşte, în medie, puţin peste 800 de lei (adică 180 de euro) lunar.

 

Ca şi cum sumele de mai sus nu erau deja destul de mici, trebuie spus că jumătate din salariaţi încasează sub 1.100 de lei (sau 250 de euro) pe lună, iar aproape şase sute de mii de pensionari au dreptul lunar la mai puţin de 350 de lei (diferenţa până la această sumă fiind încasată sub formă de ajutor de la stat).

 

Punând la un loc lefurile, pensiile, dar şi alte venituri (onorariile liber-profesioniştilor, chirii, dobânzi, dividende, ajutoare sociale sau de şomaj, alocaţii pentru copii, indemnizaţii de tot felul şi aşa mai departe), aflăm că o familie medie de români are la dispoziţie, lunar, cam 2.400 de lei (adică undeva la 180 de euro pe membru, luând în calcul şi minorii).

 

Aceleaşi calcule, făcute însă pentru gospodăria medie germană, au un rezultat foarte asemănător, însă cu o cifră în plus – 1.800 de euro. Cu alte cuvinte, românii trăiesc cu un venit lunar de zece ori mai mic decât cel al nemţilor.

 

Desigur că multe servicii şi produse sunt mai ieftine în România decât în Germania sau în alte state vestice. De la chirii şi locuinţe la service-ul auto ori zugrăvit, de la o masă în oraş sau un bilet la film la asigurări ori taxe pe clădiri sau vehicule.

 

În aceeaşi categorie sunt şi electricitatea, gazele, energia termică, apa, salubrizarea, transportul în comun, dar şi educaţia privată, tarifele de cazare sau telecomunicaţiile.

 

Cu toate acestea, diferenţa de preţ nu este în niciun caz de 1 la 10 în favoarea României, iar pentru unele produse care cântăresc greu în coşul lunar autohton (cum ar fi alimentele, carburanţii auto sau îmbrăcămintea şi încălţămintea), diferenţele de preţ sunt mult mai mici.

 

În unele situaţii, acelaşi produs costă la fel sau chiar mai puţin în Vest, iar în alte cazuri lucrurile sunt mai ieftine în România doar pentru că şi calitatea lor este mai scăzută.

 

 

Articolul integral pe capital.ro