Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a devenit creditor principal la Fortus SA, cândva cea mai mare și mai puternică companie ieșeană, în septembrie 2010, când a preluat creanţele administrate de ANAF, în valoare de circa 50 milioane euro. Primăria Iaşi este creditor prin Direcţia Economică de Finanţe Publice Locale, cu o creanţă de circa 7,5 milioane euro.
Activul excedentar de la Fortus este format din 70 de hectare de teren, evaluate la 50,1 milioane euro, şi clădiri întinse pe o suprafaţă de 16,76 hectare, evaluate la circa 20,7 milioane euro, scrie ziaruldeiasi.ro.
Dacă la nivelul de discuţii între Fortus – AAAS – CJ respectiv Fortus – Primărie lucrurile par să meargă de minune, există persoane interesate de proces care consideră acţiunea instituţiilor menţionate a fi discriminatorie. Circa 700 de salariaţi, atât disponibilizaţi, cât şi dintre cei care încă lucrează la Fortus, aşteaptă să-şi primească drepturile salariale, unii din decembrie 2009, alţii cu sentinţe favorabile, definitive şi irevocabile, în buzunar.
Astfel, reprezentanţii salariaţilor disponibilizaţi consideră că acţiunea creditorilor şi a conducerii combinatului de a negocia prin diferite documente încalcă legislaţia din comeniul insolvenţei.
„Creditorii nu trebuie să fie discriminaţi atunci când sunt împărţite valorile unei firme, acesta este scopul principal al Legii insolvenţei. În planul de reorganizare există o exprimare lapidară, potrivit căreia se poate analiza o astfel de situaţie de stingere a obligaţiilor. Dar văd că deja s-a trecut la fapte. Normal, ar fi să fie organizată licitaţie, să participe cine vrea, să plătească şi să se plătească din datorii către toţi creditorii. Sunt 700 de salariaţi care îşi aşteaptă salariile, suma totală fiind cuprinsă în prezent între 9 şi 11 milioane euro. Ei ce o să primească în urma acestor tranzacţii, câte o sacoşă de pământ?”, a precizat Florin Rugină, reprezentant al salariaţilor disponibilizaţi.
Platforma industrială Fortus, structurată în două mari capacități productive - fabrica metalurgică și cea constructoare de mașini, ocupă o suprafață de 150 de hectare în zona de sud a Iașiului. În 2012, compania a avut o cifră de afaceri de circa cinci milioane de euro și pierderi de opt milioane. Pachetul majoritar de acțiuni (60%) este deținut de AVAS.


