Începutul friguros al acestui octombrie nu părea un moment tocmai potrivit pentru o petrecere. Cu atât mai puțin pentru o petrecere extravagantă a industriei de fashion premium și de lux, care nu și‑a revenit complet din depresia în care a intrat primăvara trecută, din cauza crizei. Și totuși, oaspeții care au onorat în urmă cu două săptămâni invitația la redeschiderea magazinului Cocor din centrul Capitalei păreau plini de voie bună. În timp ce sorbeau din cupele de șampanie, admirau colecțiile designerilor români, într‑o prezentare de modă care a avut loc chiar pe holul etajului al doilea. Printre ei și stilista Adina Buzatu. Pretextul prezenței ei era deschiderea, în Cocor, a celui de‑al treilea magazin de modă pentru bărbați Trends by Adina Buzatu, programată pentru luna noiembrie. Pe lângă faptul că urmează să deschidă un nou magazin, Adina Buzatu mai are un motiv de mulțumire: conduce una dintre puținele firme de fashion premium care au trecut cu bine prin aceste vremuri de criză, o perioadă care a scos din joc numeroși retaileri concurenți.
După aproape doi ani de la primele semne ale crizei, e clar că retailerii de lux – în special cei din fashion –, aparent protejați de un scut suficient de numeros de clienți înstăriți, au făcut o greșeală de calcul: nu numai că trei sferturi dintre vechii clienți au dispărut, dar și cei care au rămas cumpără mai puțin.
Pe catwalk‑ul crizei nu mai defilează magazinele Bally, AEquilibrium, Exquisit, Catwalk, Opinions, Pinko, PlusIT, La Perla, Versace Jeans Couture, Selections sau M. Missoni. Iar lista brandurilor mari, cu cifre anticipate de afaceri la fel de mari – dar nerealizate –, ar putea continua. „Piața românească a fost și a rămas una promițătoare pentru companiile de lux. Dar mai e un detaliu“, comentează Daniel Rosner, managerul Alsa Boutiques, cel mai mare comerciant de mărci de lux din țară. Rosner crede că imaginea pe care și‑o formează, de pildă, un expat care vine în București pentru 48 de ore, e luat de la aeroport de un partener local și dus la restaurante bune în fața cărora vede mașini de colecție, iar apoi e cazat într‑un hotel bun „e puțin falsă“. „De fapt nu există o putere reală de cumpărare“, avertizează Rosner.
Chiar și așa, pe unii criza nu i‑a afectat major, cum este și cazul Adinei Buzatu, care a reușit să‑și crească de la lună la lună vânzările „nu mult, cu două‑trei procente“ – subliniază ea –, un rezultat care capătă însă conotațiile unei performanțe, dacă e să ținem cont de numărul celor care și‑au pus problema supraviețuirii. Mai exact, cele două magazine Trends by Adina Buzatu au avut, în august, o cifră de afaceri de puțin peste 80.000 de euro.
Secretul său? În loc să taie prețurile, să urmeze vreun curent la modă sau să se îndrepte spre o piață mai ieftină, Buzatu a decis să se concentreze pe ceea ce știe să facă mai bine: să învețe clienții să cumpere. Nu hainele cele mai scumpe de la mărcile cele mai sonore, ci pe cele care merită – „clasice și nedemodabile, de o calitate impecabilă. În loc de cinci costume, eu recomand clientului unul singur, bine asortat și accesorizat“. Cu această abordare, Adina Buzatu și‑a creat o clientelă bine definită, formată în principal din vedete, politicieni, sportivi și oameni de afaceri. În total „am 6.000 de clienți. E enorm și incredibil, dar demonstrabil“, spune ea cu un zâmbet larg. Citește mai mult în ediția de luna aceasta a MONEY EXPRESS
Cum se fac banii? De la spălat parbrize la magazine de modă
Publicat la 14.10.2010, 21:04:20
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
