Prima data cand am vazut cum incepe sa se imbogateasca un om a fost in 1990, imediat dupa Revolutie. Un laborator a pus un anunt ca isi vinde cateva echipamente. Un prieten de-al meu s-a dus acolo si a intrebat pentru care dintre instrumente exista documentatie; a ales un aparat de masura care costa 600 de lei, a cerut o copie dupa fisa tehnica pentru a o studia pana a doua zi, dupa care s-a dus glont la vreo doua-trei firme (pe atunci se numeau intreprinderi) si a cerut imperativ sa vorbeasca cu directorii generali. “Domnule, uite... o ocazie unica, pot sa-ti fac rost de un astfel de aparat cu numai 8.000 de lei. Daca platesti 600 de lei avans, maine il ai. Trebuie sa iei hotararea pe loc, altfel ma duc la altcineva!”
Si i-a obtinut: si avansul, si restul de bani. Atunci m-am amuzat, am crezut ca e o intamplare, pana cand l-am vazut repetand figura: “Domnule, uite... o ocazie unica: fac o revista nemaivazuta, peste o luna iese primul numar. Daca platesti acum 6.000 de dolari, iti fac publicitate pana la sfarsitul anului, pe copertele doi si patru, ceea ce, in mod normal, ar costa...”. Si a obtinut banii! Nu era o firma de stat, ci chiar o multinationala, una dintre primele. A cumparat imediat un calculator, o imprimanta laser, o masa si cateva scaune, cu ce a mai ramas a dat niste anunturi de angajare in ziare, iar dupa vreo trei saptamani, avea deja cateva exemplare inmultite pe un copiator.
Mi-a spus ca ideea cu revista i-a venit in ultimul moment, chiar cand intra pe usa directorului respectiv, pentru ca a vazut un teanc de reviste pe biroul lui. Initial, a vrut sa aplice “schema” cu agentia de publicitate, pe care o “inventase” altcineva, cu cateva saptamani inainte, cu mare succes: unui student intarziat i-a venit brusc o idee, la o bere, cu alti doi studenti pe care ii cunoscuse cu cateva zile inainte: “Baieti, de maine suntem agentia de publicitate cutare. Tu esti director de creatie, iar tu esti director de client service”. Principiul nu e nici nou si nici romanesc; functioneaza de cand lumea si in toata lumea, la fel, difera doar anvergura “dealului”. Daca ar fi predat la un curs MBA, ar putea fi descris in intregime, cu siguranta, in doua fraze. Totusi, i-ar fi tare greu profesorului sa explice de ce dintr-o mie de oameni care l-ar pune in aplicare doar unuia singur i-ar reusi. De aceea, nu cred ca-l voi vedea prea curand in lista de materii...
Povestile de mai sus erau valabile mai ales in anii ‘90... despre imbogatirea din prezent voi vorbi intr-un articol viitor
