Propunerea de Acord de Parteneriat va fi transmisă Comisiei Europene la sfârşitul acestei luni. Propunerile de alocări financiare indicative la nivelul programelor operaţionale sunt diferite față de proiecția inițială.

 

Fondurile europene vor fi coordonate doar prin autorităţile de management de la nivelul a trei ministere. Ministerul Fondurilor Europene va fi autoritate de management pentru: Programul Operaţional Infrastructura Mare, Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Competitivitate şi Programul Operaţional Asistență Tehnică. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va fi autoritate de management pentru: Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Capacitate Administrativă, respectiv pentru programele de cooperare teritorială europeană. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va fi autoritate de management pentru Programul Național pentruDezvoltare Rurală, respectiv Programul Operaţional pentru Pescuit.