Romania va incepe sa primeasca banii din pachetul de aproape 20 miliarde euro contractat de la FMI, UE, BM si BERD, in perioada mai-septembrie. Prima transa, de cinci miliarde euro va veni de la FMI, finantarea de la UE va intra abia in iulie in conturile de unde va fi folosita de Ministerul Finantelor Publice, iar fondurile de la Banca Mondiala vor ajunge la sfarsitul verii, au declarat pentru Business Standard oficiali ai Comisiei Europene, dar si ai Fondului. Primele cinci miliarde euro ajung in luna mai, provenind de la Fondul Monetar International. Amelia Torres, purtatorul de cuvant al comisarului european pentru Politici Economice si Monetare Joaquín Almunia, a explicat ca banii de la UE ar putea fi la dispozitia oficialilor romani cel mai devreme in luna iulie a acestui an, dupa ce Consiliul de ministri de Finante va aproba, cel mai probabil la intalnirea programata pe 5 mai, decizia formala a Comisiei Europene cu privire la acordarea imprumutului pentru Romania. “Trebuie sa adoptam o decizie formala la nivel de Comisie cu privire la acordarea imprumutului pentru Romania. Colegiul Comisiei se va intruni la sfasitul acestei luni, dupa Sarbatorile de Paste”, a punctat Amelia Torres. Potrivit acesteia, decizia formala a Comisiei ar urma sa fie discutata si aprobata de Consiliul ministrilor de Finante, iar in urma deciziei Consiliului, Comisia si autoritatile din Romania vor incheia memorandumul de intelegere care precizeaza conditiile de acordare a asistentei, precum si acordul de imprumut. “Prima transa ar putea intra in Romania in iulie, dar inca nu s-a stabilit valoarea acesteia. Daca ne uitam la exemplul Ungariei, aceasta a tras pana acum doua transe egale, de cate doua miliarde euro, din valoarea totala contractata de la UE de 6,5 miliarde euro”, a mai declarat Torres. Potrivit unui comunicat, Comisia a atras pentru Ungaria, de pe pietele de capital, ultimele doua miliarde euro la o dobanda de 3,25%, cu o maturitate de cinci ani. Referitor la banii de la FMI, reprezentantul Romaniei la Fondul Monetar International, Mihai Tanasescu, a explicat pentru Business Standard ca prima transa din bani va intra in rezerva BNR la 48 de ore dupa ce boardul institutiei va aproba scrisoarea de intentie trimisa de oficialii romani la Washington, discutii care vor avea loc pe 4 mai. La randul sau, Theodor Stolojan, prim vicepresedinte al PDL, a spus ca Guvernul va aproba, in perioada imediat urmatoare, o ordonanta de urgenta pentru rectificarea bugetului, aplicandu-se o noua reducere de cheltuieli, de 0,85% din PIB, pe baza unor estimari privind contractia asteptata a PIB de 4% in acest an si un deficit bugetar de 4,6%. Referitor la modificarile Codului Fiscal, Stolojan a declarat ca impozitul forfetar ar implica plata a cel putin 1.500 de euro pe an pentru firmele din o serie de domenii care declara de cativa ani pierderi, insa au o activitate profitabila. De altfel, ministrul de Finante, Gheorghe Pogea (PDL), explica luna trecuta ca domeniile vizate pentru aplicarea impozitului forfetar sunt comertul cu amanuntul, comertul cu ridicata, hotelurile, restaurantele etc. (I.E.)