De luni, 1 iunie, milioane de italieni din patru regiuni ale ţării pot accesa o aplicaţie care poate urmări contactele celor infectaţi cu COVID-19, ajutând astfel la prevenţie. Multe persoane reclamă însă caracterul invaziv al unei astfel de aplicaţii.
Celebra „App Immuni” își va face debutul luni după-amiază pe smartphone-urile a milioane de italieni, oferind posibilitatea de a urmări contactele celor infectați cu COVID-19. Chiar dacă unii politicieni din Forza Italia denunță că sunt deja „sub observația” aplicației, descărcată personal de pe sistemul lor Android, soneria va suna după prânz în cele patru regiuni care se pretează să o experimenteze în faza inițială: Liguria, Marche, Abruzzo și Puglia.
Guvernatorul Regiunii Puglia, Michele Emiliano, a explicat că „acum trebuie să înțelegem cum să punem imediat în carantină eventualele persoane infectate și contactele lor apropiate. Aplicația „Immuni” servește în acest scop. Dacă cineva sosește în Puglia, am putea să-i cerem amabilitatea, nu obligația, de a-și raporta propria prezență și să își amintească cu cine a intrat în contact”.
Pe scurt, la ce ajută această aplicație? Statului, care poate face și prevenție, după cum spune Vittorio Colao: „Face ca îngrijirile de sănătate să fie mai puțin costisitoare și permite altei persoane să fie vindecată”, scrie La Stampa.





