money.ro
Actualitatemoney.ro

Cum va calculati impozitul minim de la 1 mai

Publicat la 26.04.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cum va calculati impozitul minim de la 1 mai

Consultantii chestionati de Business Standard au adus lamuriri suplimentare privind atat noile reglementari, cat si modul in care se vor schimba lucrurile.

Conform noilor reglementari, nu vor intra sub incidenta impozitului minim societatile care, la data de 1 mai, se aflau in inactivitate temporara, iar aceasta inceteaza in cursul anului 2009, pentru perioada aferenta de la incetarea inactivitatii pana la 31 decembrie 2009. Dan Schwartz, managing partner al firmei de consultanta Scot&Company, crede ca aceasta prevedere este o dovada a lipsei de consideratie fata de contribuabil. “Inregistrarea la Registrul Comertului a mentiunii referitoare la intreruperea activitatii presupune costuri mai mari decat impozitul minim datorat pentru transa minima de venit (2.200 de lei/an), prin urmare, este mai avantajos pentru contribuabil sa plateasca impozitul decat sa inregistreze mentiunea la Registrul Comertului. Daca se dorea intr-adevar o atitudine corecta fata de contribuabil, ar fi trebuit ca, prin norme, sa se reglementeze faptul ca este suficienta declaratia pe proprie raspundere a acestuia ca se afla in intrerupere temporara a activitatii”, a declarat consultantul pentru Business Standard.


Cum se impoziteaza pierderile

Conform proiectului de norme metodologice, pentru definitivarea impozitului pe profit aferent trimestrului patru din 2009, din impozitul pe profit calculat cumulat de la inceputul anului se scade impozitul pe profit aferent perioadei precedente, inclusiv impozitul minim datorat, dupa caz, pana la nivelul impozitului minim datorat in cursul anului fiscal. In cazul unei societati comerciale care a inregistrat pierdere fiscala la finele trimestrului intai si doi, impozitele se calculeaza astfel, se arata in proiectul de norme metodologice: pentru o firma care, la 31 decembrie 2008, a raportat venituri totale de 300.000 de lei, impozitul minim pe noua grila este de 6.500 de lei. Pentru perioada 1 mai -30 iunie 2009, impozitul minim datorat se calculeaza impartind valoarea totala a impozitului la numarul de luni si inmultind rezultatul cu doi (lunile mai si iunie). Pentru cele doua luni rezulta un impozit minim de 1.083 de lei. Impozitul pe profitul cumulat de la inceputul anului este de 6.000 de lei. Pentru determinarea impozitului datorat in trimestrul al treilea se scade din suma totala de plata (6.000 de lei) impozitul platit in trimestrul al doilea (1.083 de lei) si rezulta 4.917 lei. Se compara impozitul pe profit de 4.917 lei cu impozitul minim aferent perioadei (6.500/12) x 3 = 1.625 de lei si rezulta impozitul pe profit. La inchiderea exercitiului financiar pe 2009, contribuabilul inregistreaza pierdere fiscala. In consecinta, pentru trimestrul al patrulea, datoreaza impozit minim de 1.625 de lei. In acest caz, impozitul pe profit de recuperat reprezinta impozitul datorat in cursul anului respectiv, mai putin impozitul minim.

Cum platesc firmele cu profit

Pentru perioada aprilie-iunie, companiile vor trebui sa aplice doua scheme de calcul al impozitului. Cele care au profit, vor plati in aprilie impozit de 16%, iar in lunile mai si iunie vor aplica noile reguli. Adica, vor lua ca baza de calcul a impozitului veniturile raportate la finele anului 2008 si vor stabili nivelul de impozit in care se incadreaza conform modificarilor aduse Codului fiscal. Vor calcula impozitul pe profit in varianta veche, cu 16%, dupa care vor compara cu noul impozit aferent lunilor mai si iunie. In final, vor avea de platit suma mai mare.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite