money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Cum va schimba Inteligența Artificială economia globală în următorii 10 ani

Publicat la 01.05.2025, 03:30:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cum va schimba Inteligența Artificială economia globală în următorii 10 ani

Inteligența artificială (IA) are potențialul de a impulsiona economia globală cu până la 15 puncte procentuale în următorul deceniu, conform raportului „Value in Motion", realizat de PwC la nivel global, transmite Agerpres.

Această creștere ar contribui cu peste un punct procentual anual la ritmul de expansiune economică, comparabil cu efectele industrializării din secolul al XIX-lea.

Cum va schimba Inteligența Artificială economia globală în următorii 10 ani

Raportul, bazat pe analize detaliate și scenarii fundamentate pe date oficiale, subliniază faptul că beneficiile IA pentru economie nu sunt garantate și depind de implementarea tehnologică, de politicile de aplicare responsabile, de o guvernanță clară și de încrederea publică și organizațională. În scenarii cu o încredere și cooperare mai scăzute, creșterea economică ar putea fi mult mai modestă: 8%, sau chiar doar 1% până în 2035 în cel mai pesimist scenariu.

„Inteligența artificială are potențialul de a genera o schimbare economică de magnitudinea unei noi revoluții industriale. Dar valoarea reală nu va veni doar din inovație tehnologică, ci din modul în care construim încredere, colaborăm între industrii și folosim AI cu responsabilitate. Într-un context global marcat de presiuni economice, incertitudine, conflicte și provocări climatice, rolul nostru este să sprijinim organizațiile să facă față acestor transformări, să valorifice noile oportunități și să fie sustenabile pe termen lung. Atingerea acestui potențial necesită identificarea domeniilor de implementare, investiții în pregătirea datelor, integrarea AI în platforme și fluxuri de lucru, și dezvoltarea competențelor angajaților. Aceste măsuri vor permite companiilor să valorifice oportunități mai mari, de la transformarea unei funcții specifice la schimbări radicale de model de business'', a declarat Daniel Anghel, Country Managing Partner PwC România.

Studiul arată că economia globală trece deja printr-o transformare rapidă. Conform analizei PwC, presiunea asupra companiilor de a se adapta și de a inova este la cel mai înalt nivel din ultimele 25 de ani în 17 din cele 22 de sectoare economice globale. Se estimează că, doar în 2025, vor fi transferate aproximativ 7,1 trilioane de dolari între companii, chiar înainte de creșterea recentă a tarifelor globale.

Raportul PwC preconizează că, în deceniul următor, industriile vor suferi transformări pentru a răspunde noilor nevoi ale pieței, conducând la formarea unor "noi domenii" care depășesc granițele sectoriale tradiționale. De exemplu, dezvoltarea vehiculelor electrice reunește furnizorii de electricitate, producătorii de baterii, companiile de tehnologie și alți actori din domeniul mobilității, permițându-le să creeze valoare alături de producătorii auto.

Se estimează că adoptarea IA va stimula creșterea consumului de energie în centrele de date. PwC sugerează că impactul IA asupra consumului de energie și a emisiilor ar putea fi neutru, dacă fiecare creștere de 1% în utilizarea IA ar genera inovații ce reduc intensitatea energetică cu doar 0,1%. De asemenea, modelarea economică realizată de PwC indică faptul că riscurile climatice ar putea afecta negativ economia globală, având un impact de aproape -7% asupra PIB-ului până în 2035, comparativ cu un scenariu fără aceste riscuri.

PwC menționează, de asemenea, inițiativele sale pentru a sprijini clienții în implementarea IA la scară largă, incluzând un sistem de operare pentru agenți inteligenți ce integrează IA în procesele de afaceri de până la 10 ori mai rapid decât metodele tradiționale. Acest lucru generează câștiguri de productivitate în domenii precum fiscalitate, audit și consultanță.

Compania investește continuu în formarea angajaților prin Network AI Academy, oferind instruire pentru peste 291.000 de angajați global, dintre care 8.000 doar în Europa Centrală și de Est, care utilizează deja GenAI.

De asemenea, PwC colaborează cu lideri tehnologici precum Microsoft, Google, SAP și Salesforce pentru a furniza soluții personalizate și obiective. Inovații precum ChatPwC, premiat cu CIO 100, oferă echipelor acces la date, metodologii și cercetări aplicate, adaptate fiecărei industrii.

Raportul „Value in Motion" și alte studii interne sunt concretizate prin portofoliul Industry Edge al PwC, care combină expertiza din diverse industrii cu modele de afaceri, procese, tehnologii, date și acceleratori IA pentru transformări personalizate pentru fiecare sector.

Metodologia PwC pentru evaluarea impactului IA și al schimbărilor climatice este un proces riguros, bazat pe mai multe etape, care îmbină analiza calitativă a scenariilor cu modelarea cantitativă și expertiza în domeniu. Evaluările riscurilor climatice sunt realizate pe baza cercetărilor academice externe, iar modelul IA analizează diferite nivele de adoptare și impactul economic al acestora. Modelul de risc al tranziției climatice evaluează costurile de tranziție către o economie cu emisii reduse, utilizând un model integrat de evaluare. Aceste rezultate sunt combinate într-un model economic global și regional pentru a estima impactul macroeconomic.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite