money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareSorin Simon

Cum văd italienii viitorul lor după plecarea lui Silvio Berlusconi

Publicat la 11.11.2011, 12:04:45

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cum văd italienii viitorul lor după plecarea lui Silvio Berlusconi
Urmărește money.ro pe Google News

"Toţi cei care au fost citaţi ca posibili succesori vor avea grijă doar de interesele lor", apreciază Daniela D'Antonio, în vârstă de 24 de ani, care distribuie pliante în centrul oraşului. Candidatul cel mai bine plasat este fostul comisar european Mario Monti, un economist respectat în vârstă de 68 de ani, scrie MEDIAFAX.

"Ei ne vor promite din nou o viaţă frumoasă, dar viaţa frumoasă în Italia pur şi simplu nu mai există", adaugă tânăra, care supravieţuieşte cu un salariu lunar de 500 de euro.

Când a ajuns pentru prima dată la putere în 1994, Berlusconi le-a vândut italienilor visul american, dar această viziune a fost spulberată de criza economică. O inconvenienţă care i-a afectat popularitatea, ajunsă la 22 la sută.

"Sunt într-adevăr mulţumită că demisionează", mărturiseşte Valentina Giusti, în vârstă de 33 de ani. "Îl detest, atât pe plan politic, cât şi personal. Dar nu am prea mari speranţe că situaţia va putea fi rezolvată, este prea complicat", adaugă ea. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite