O analiză a ziarului maghiar Magyar Nemzet susține că față de perioadele tulburi din trecutul apropiat, în România există stabilitate politică după ce în Cabinetul Ciucă s-au coagulat o ”comunitate de interese”, scrie Agenția de presă Rador.

”Minune în România: de aproape un an există stabilitate politică”, anunță Magyar Nemzet apreciind că, cel puțin deocamdată, fiecare participant îşi vede realizate propriile sale aşteptări.

”Dacă alegerile ar avea loc mâine, social-democraţii care îşi pot creşte susţinerea, naţional-liberalii care îşi pot pierde câteva puncte procentuale din popularitatea lor, precum şi UDMR ar putea obţine la fel de bine o majoritate parlamentară comodă – apreciază sondajele.

Datele sunt înşelătoare. Populaţia este nemulţumită de guvernare, iar în acelaşi timp aripa opoziţiei nu prezintă vreo alternativă capabilă să formeze un guvern. La rândul său, AUR şi-a atins probabil limita superioară a sustenabilităţii cu indicele de simpatie de circa 15%, amestecat cu atitudinea împotriva sistemului, cu manifestările radicale şi antimaghiarismul. Puţini sunt cei ce cred că partidul compus din ultraşi de fotbal, naţionalişti de tip clasic, foşti securişti, şi tot felul de figuri cu un trecut dubios ar putea fi apţi pentru a conduce ţara.

Cealaltă formaţiune de opoziţie, liberalul extrem USR, se află tocmai în cea de-a doua etapă a destrămării sale.

Este imposibil de prezis cât va dura unitatea coaliţiei şi implicit stabilitatea politică.

Demisia forţată a ministrului socialist al apărării Vasile Dîncu, care a urmat după propunerea unor negocieri de pace americano-ruse, a provocat ceva tulburări în sistem.

După cele întâmplate de la realizarea căsătoriei politice de interes, pentru prima oară s-au formulat atacuri vehemente din partea PSD preşedintelui Klaus Iohannis, numit drept naşul coaliţiei.

Şeful statului a fost cel care – după unii la „sfatul” americanilor – nu a putut trece cu vederea că într-un interviu ministrul apărării a formulat pe marginea încheierii războiului o opinie similară cu cea a lui Viktor Orbán sau chiar a lui Emmanuel Macron, opinie care era alta decât cea propusă de Washington”, notează Magyar Nemet.

Principalele idei:

Intrarea României în Schengen

Naționalismul românesc

Viktor Orbán