Aurul s-a scumpit, luni, până la un maxim al ultimelor 30 de zile, peste cotaţia de 900 dolari/uncie, ca urmare a cumpărării speculative, după ce preţul petrolului s-a menţinut la niveluri record, creând temeri că se va accentua inflaţia.
Mişcarea platinei a urmat cursul aurului, iar metalul preţios s-a scumpit până la un maxim al ultimelor câteva luni. Speculaţiile privitoare la raportul pentru cerere şi ofertă pentru 2008 al companiei de rafinare a metalelor preţioase Johnson Matthey au susţinut, de asemenea, cumpărarea de aur.
Cotaţia spot a aurului a urcat până la 911,60 dolari/uncie, un maxim ce nu mai fusese atins din 23 aprilie, în creştere faţă de un nivel de 899,55/900,95 dolari/uncie, înregistrat la închiderea şedinţei de tranzacţionare de pe piaţa new-yorkeză de la sfârşitul săptămânii trecute. Cotaţia aurului s-a menţinut însă sub nivelul maxim istoric, de 1.030,80 dolari/uncie din 17 martie.
Încercările anterioare de scumpire a aurului s-au confruntat cu marcarea solidă de profit, ce a dus, la începutul lui mai, la o ieftinire a aurului până la un minim al ultimelor patru luni, de 845 dolari/uncie. "Dacă preţul aurului se va menţine peste 900 dolari/uncie este o întrebare dificilă", a spus un analist de la Standard Bank, Walter De Wet. "Pragul de rezistenţă pentru cotaţia aurlui ar trebui să se situeze în prezent la 920 dolari/uncie", a adăugat De Wet.
Sursa: NewsIn
Cumpărarea speculativă a scumpit aurul până la 911,60 dolari/uncie
Publicat la 19.05.2008, 13:19:54
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
